Etimologic vorbind, Francmasoneria este o asociaţie a constructorilor (masoni) de elită, zişi „maeştri ai pietrei libere” (magister lathomus liberarum petrarum, mestre de pere franche, mason of free stone). „Piatra liberă” era o piatra capabilă de dăltuire fină şi fasonare, care trebuia să aibă anumite calităţi: cu granulaţie fină, uniformă şi suficient de moale pentru a nu se aşchia ori crăpa; în general calcare sau gresie. Lucrătorii capabili să creeze în ea sculpturi şi dantelării fine erau numiţi „masoni” şi constituiau elita breslei constructorilor, spre deosebire de zidarii propriu-zişi, numiţi ligiers sau layers. Ulterior, după 1396, aceşti masoni îşi adaugă porecla pietrei, devenind ffre maceons, apoi frank mason, free mason, free-mason şi freemason. Adăugirea e mai interesantă decât pare, deoarece ea îşi revendică adjectivul free sau franc, adică „liber”, care în Evul Mediu anglo-normand desemna pe cineva scutit de dările feudale.

Cuvântul francmason, încetăţenit la noi prin sec. al XVIII-lea de un cleric, vine pe filiera franceză; dar şi în celelalte mari limbi europene sensul termenului este identic: freemason (în engleză), Freimaurer (în germană), liberi muratori (în italiană).

Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali - căreia putem să-i spunem fără teamă: breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi ai catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni. În perioada sec. al X-lea - sec. al XVII-lea aceasta a fost principala îndeletnicire a Francmasoneriei, căreia i s-a spus Francmasoneria operativă.

Francmasoneria operativă este, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Regăsim cu claritate în cadrul ei cele două mari strategii ale oricărei societăţi secrete: iniţierea ezoterică şi jurământul de păstrare a secretului. Membrii aveau, de asemenea, parole, semne, vestimentaţie specială, un alfabet secret. În stadiul operativ, societatea masonică a avut - repet, ca orice breaslă - numai două sau trei grade: ucenic, calfă; sau ucenic, calfă şi maestru (meşter). În Anglia şi Scoţia se cunoşteau doar două grade, pe când în Germania organizaţiile de Steinmetz (cioplitori în piatră), mult mai bine structurate, aveau şi gradul trei, cel de maestru.
Acestea au rămas până astăzi primele trei grade ale tuturor riturilor masonice si alcătuiesc aşa-zisa Francmasonerie albastră, temelia şi temeiul oricărei Francmasonerii regulare din lume.

Pentru ce se asociau constructorii/zidarii? Scopul primordial, atestat la toate breslele, era păstrarea şi transmiterea sub control a secretului profesional. Această operaţiune avea şi o dimensiune spirituală: exista un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental, care la început a fost creştin: hagiografia celor „patru încoronaţi” (quatuor coronati), zidari martirizaţi în vremea lui Diocleţian. Ulterior, după dispariţia Francmasoneriei operative, mai precis după 1725, se va instala drept mit fundamental legenda asasinării lui Hiram.

Deoarece erau constructori de zidiri sfinte, francmasonii au avut totdeauna o situaţie privilegiată. Ei s-au aflat mereu pe primul loc în topul breslelor medievale. În sec. al XVI-lea, însă, odată cu extinderea stilului renascentist în arhitectura sacră occidentală şi odată cu tipărirea primelor cărţi de arhitectură, secretul profesional a fost puternic afectat. Dar, în zone precum Scoţia, breasla constructorilor înfloreşte şi cunoaşte dezvoltări interesante, evoluând către ezoterismul speculativ. Totuşi, spre sfârşitul sec. al XVII-lea, în întreaga lume civilizată breasla constructorilor decade văzând cu ochii. Doar privilegiile ei rămân.

Prestigiul Francmasoneriei operative, precum şi incontestabilele sale autonomii faţă de autorităţile statale au atras în lojile constructorilor tot mai mulţi aristocraţi si oameni de cultură. Aceştia nu erau meşteşugari zidari, ei căutau un loc unde să se poată perfecţiona spiritual în libertate, egalitate si fraternitate, fără teamă de cenzura statului autocrat. La început, non-meşteşugarii s-au numit masoni acceptaţi. La sfârşitul sec. al XVII-lea, masonii acceptaţi erau deja majoritari în loji. Acum este momentul când Francmasoneria se transformă dintr-o societate operativă într-o societate speculativă, adică în ceea ce ea este astăzi. Nu am înţelege, însă, fenomenul în complexitatea lui dacă am ignora aportul lojilor militare, fundamental pentru difuziunea entităţilor speculative. Existenţa şi activitatea foarte vie şi bine organizată a lojilor militare ne obligă să luăm în considerare asocierea timpurie a Francmasoneriei, încă din stadiul operativ, cu Ordinele cavalereşti medievale, ceea ce a legat această breaslă de practica vieţii şi a fraternităţii militare.

Se consideră că prima Mare Lojă a Francmasoneriei speculative s-a constituit la Londra, pe data de 24 iunie 1717. Actul normativ fundamental care a reglementat activitatea acestei prime Mari Loji (denumita Loja-mamă a lumii) s-a intitulat Constituţii, adică "întocmiri, organizări" (din latinul constitutio-onis). Constituţiile, cu titlul complet "The Constitutions of the Free-Masons, Containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right Worshipful Fraternity", au fost redactate în anul 1723 de James Anderson, ajutat de Jean-Théophile Désaguliers, apoi revizuite tot de Anderson în 1738.

Francmasoneria speculativă este o societate iniţiatică formată din oameni liberi cu scopul de a lupta împotriva răului, descendentă din breasla constructorilor de biserici şi posedând propria ei mentalitate. Termenul „speculativ” se referă la trecerea de la stadiul de lucrare fizică la stadiul de lucrare metafizică.
Această organizaţie este responsabilă pentru Declaraţia Drepturilor Omului şi pentru elaborarea conceptului modern de democraţie.

Francmasoneria speculativă nu este nici religie, nici semi-religie (cum au numit-o unii). Ea orientează individul către săvârşirea faptei bune şi îl îndeamnă să se desăvârşească încontinuu; funcţionând exact ca o fraternitate de luptă contra răului. Tocmai pentru că nu este religie, ea cere tuturor candidaţilor să posede o religie, adică să creadă într-o Fiinţă Supremă.

Faţă de secolele trecute, astăzi Francmasoneria nu se mai declară societate secretă, ci discretă. Grupurile sociale cele mai active sunt oamenii politici, bancherii, oamenii de afaceri, oamenii de cultură, structurile militarizate, justiţia şi mişcarea sindicală.

Henry Wilson Coil a încercat, în Enciclopedia sa, o definire exhaustivă a Francmasoneriei din toate timpurile şi de pretutindeni: "Francmasoneria este un ordin fratern al bărbaţilor unde există jurământul de păstrare al secretului; ea derivă din fratria medievală a masonilor operativi; recunoaşte cele mai multe din vechile lor hrisoave (Ancient Charges - termen special în Masonerie, n.n.), legi, obiceiuri şi mituri; este loială faţă de guvernul civil pe teritoriul căruia se află; inculcă virtuţi morale şi sociale prin utilizări simbolice ale uneltelor cioplitorilor de piatră şi prin alegorii, convenţii şi îndatoriri; ai cărei membri sunt obligaţi să respecte principiile iubirii fraterne, egalităţii, ajutorului şi sprijinului mutual, al secretului şi încrederii; ei au mijloace secrete de a se recunoaşte unul pe altul ca masoni pretutindeni în lume; şi se întâlnesc în loji care sunt conduse oarecum autocrat de un Maestru Venerabil ajutat de Supraveghetori, unde candidaţii, după o cercetare a calităţilor lor mentale, morale şi fizice, sunt admişi oficial ca membri ai Societăţii în ceremonii secrete bazate parţial pe vechile mituri ale breslei constructorilor."