Euclid

În cele ce urmează mă voi referi la situaţia din Masoneria albastră, unde putem observa cele mai vechi dovezi ale implicării numerelor în mentalitatea şi în practica masonică.

Oricine citeşte ritualurile publicate de Samuel Pritchard în 1730 [1] (primele despre care ştim cu certitudine că au fost practicate de masoni) observă o fascinantă elaborare bazată pe numărul 3, la care îşi aduc contribuţia numerele 4, 5, 7, 2 şi 12 (le-am înşiruit în ordinea consistenţei aportului). Structurile numerice caracterizează fiecare aspect al existenţei masonice: alcătuirea lojii, alcătuirea ritualului, educaţia iniţiatică.

Prezenţa lui 3 este de-a dreptul copleşitoare şi are, în mod cert, şi valenţe mnemotehnice. Astfel, loja e condusă de 3, are 3 mari stâlpi de susţinere, este echipată cu două seturi a câte 3 obiecte de decor fundamentale, are 3 bijuterii mobile şi 3 imobile, are 3 lumini şi 3 lumini fixe, masonii se recunosc după 3 elemente, sunt admişi prin 3 mari bătăi în poarta lojii, au 3 tipuri de secrete şi îşi servesc Maestrul prin 3 virtuţi [2]. Acestea toate sunt descrise în ritualul de gradul I; şi nu e greu de înţeles că preponderenţa lui 3 facilitează memorarea ritualului şi a structurilor descrise în ritual.

Însă, cel puţin de la lucrarea lui David Stevenson încoace [3], noi ştim că mnemotehnica masonică este ea însăşi ezoterică, adică ascunde o ştiinţă iniţiatică. Formalizarea nu se făcea doar de dragul facilitării memorării, ci era o artă complexă, Ars Memorativa, prin care se transmite o cunoaştere esenţială.

De altminteri, folosirea numerelor nu a fost niciodată numai o strategie mnemotehnică în Masonerie. Să luăm, în continuare, cazul lui 3. Cunoscând originile operative ale Fraternităţii, tendinţa imediată este să-i asociem sensuri simbolice şi sacre derivând din Noul Testament şi din exerciţiul geometriei. Pentru creştinii Constituţiilor gotice, 3 însemna Treime şi descria, prin urmare, chiar relaţia divină, de unde şi bucuria cu care foloseau această relaţie în realitatea înconjurătoare. Ori de câte ori introduceau o structură de 3, ei prelucrau lumea în sensul modelului divin. Pe de altă parte, 3 are o semnificaţie aparte şi în geometrie, unde indică triunghiul, cea mai simplă suprafaţă stabilă şi clar delimitată. Masonii operativi sunt recunoscuţi pentru devotamentul lor faţă de geometrie, pe care o considerau ştiinţa supremă, însăşi Masoneria. Aşadar, ar fi fost de aşteptat ca lojile să adopte triunghiul ca simbol ezoteric şi sacru încă din vechime. În realitate, observăm că relaţia cu Noul Testament e reală, în vreme ce triunghiul ca simbol are înţelesuri neaşteptate în perioada veche. Singurul triunghi la care se face referinţă în textele gotice este cel dreptunghic, implicat în aşa-numita problemă 47 a lui Euclid. Acesta era utilizat în lucrările de construcţie, pentru a garanta producerea unui unghi drept (dacă formezi un triunghi cu laturile de 3, 4 şi 5, obţii obligatoriu un unghi drept). Înţelesul lui simbolic întăreşte unul din principiile de bază ale artei regale: God has made all things upright, square and perfect (Dumnezeu a făcut toate lucrurile verticale, perpendiculare şi perfecte). Triunghiul echilateral şi cel isoscel, strâns asociate cu Divinitatea în actualul simbolism masonic, apar abia în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, ca dezvoltări fireşti ale simbolismului trinitar, ori ca expresii ale hermetismului [4].

Spuneam însă, vorbind despre prezenţa lui 3, că există un puternic temei biblic şi creştin. În vechile ritualuri, acest temei apare adesea cu claritate. O lucrare publicată în 1724, The Grand Mystery of Freemasons Discover’d, care pretindea că tipăreşte manuscrisele cu ritualuri găsite în casa unui mason decedat, conţine următoarea secvenţă: Q. How many Lights? A. Three, Right East, South and West. Q. What do they represent? A. The Three Persons, Father, Son and Holy Ghost. (Întrebare: Câte Lumini sunt? Răspuns: Trei, chiar la Est, la Sud şi la Vest. Î.: Ce reprezintă? R.: Cele Trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt [5].) Astăzi, acel simbolism sacru de esenţă creştină tinde să se estompeze. Totuşi, iată, s-au păstrat vestigii. În catehismul Ritului Emulation şi al Riturilor Scoţiene se conservă înţelesul străvechi al celor trei mari bătăi în poarta lojii: Întrebare: Cum ai pătruns în lojă? Răspuns: Prin trei lovituri. Î.: Ce semnifică aceste lovituri? R.: „Cere şi ţi se va da”, „Caută şi vei găsi”, „Bate şi ţi se va deschide” [6], ceea ce este varianta la singular a versetului 7 din capitolul 7 al Evangheliei după Matei, o citare fabuloasă şi din perspectivă numerologică.

Se constată, astfel, că prezenţa lui 3 nu e deloc neutră, ci încărcată cu sensuri simbolice şi sacre încă din ritualurile vechi. Ea a rămas foarte activă în istoria experienţei masonice până în zilele noastre, ducând la dezvoltări remarcabile. Voi da puţin mai departe exemplul Luminilor din lojă.

Acum trebuie, însă, să vă vorbesc despre o trăsătură foarte puternică a ezoterismului lui 3, pe care catehismele contemporane nu vor să o mai dezvăluie, dar în lipsa căreia întreaga viaţă masonică s-ar usca, precum smochinul neroditor din Biblie. E vorba de transformarea lojii în axis mundi. Citim în ritualul de gradul I publicat de Pritchard: Question: What form is the Lodge? Answer: A long Square. Q.  How long? A.  From East to West. Q.  How broad? A.  From North to South. Q.  How high? A.  Inches, Feet and Yards innumerable, as high as the Heavens. Q.  How deep? A.  To the Centre of the Earth. Q.  Where does the Lodge stand? A.  Upon Holy Ground, or the highest Hill or lowest Vale, or in the Vale of Jehosaphat, or any other secret Place. (Întrebare: Ce formă are Loja? Răspuns: Un dreptunghi. Î. Cât de lung? R. De la Est la Vest. Î. Cât de lat? R. De la Nord la Sud. Î. Cât de înalt? R. Ţoli, picioare şi yarzi fără număr, înalt până la Cer. Î. Cât de adânc? R. Până în centrul Pământului. Î. Unde este Loja aşezată? R. Pe Pământ Sfânt, sau pe cel mai înalt deal ori în cea mai adâncă vale, sau în valea lui Iosafat [acesta este numele pe care profetul Ioil îl dă locului unde se va desfăşura Judecata de Apoi, vezi Ioil 4;2 şi 4;12], sau în orice alt loc secret) [7]. În mentalitatea originară, nu numai operativă, ci şi speculativă, loja este un axis mundi, centru al lumii, unind cele trei tărâmuri: Cerul, Pământul şi Adâncurile. Proclamarea unui axis mundi înseamnă instaurarea unei ordini cosmice, dar şi delimitarea unui spaţiu privilegiat, unde legătura cu sacrul este intensă. Mircea Eliade, care a lansat conceptul de axis mundi (în lucrarea sa fundamentală Sacrul şi profanul), precizează că toate civilizaţiile s-au construit pornind de la un centru şi aplicând în realitatea înconjurătoare o imago mundi, adică propriul proiect de umanizare, de instaurare a ordinii şi armoniei. În acelaşi fel a operat şi operează Francmasoneria, atât în interiorul omului, cât şi în interiorul lumii. Fără relaţia intensă cu sacrul, dată de un axis mundi, nimic nu se poate îmbunătăţi, iar pretenţia Fraternităţii, de a lua un om bun şi a-l face mai bun, ar rămâne vorbă deşartă. Aşadar, în constituirea lojii, există o structură ezoterică şi pe verticală a lui 3, legătura dintre Cer, Pământ şi Adânc, cea care sacralizează spaţiul şi îi permite să opereze ca receptacul al gloriei lui Dumnezeu.

Strategie in trei

Vă spuneam că prezenţa lui 3 a lucrat continuu în ritualul masonic, producând dezvoltări şi modificări. Exemplul Luminilor din lojă este edificator. Francmasonii sunt, fie operativi, fie speculativi, fii ai Luminii; iar printre părţile arhaice ale ritualurilor păstrate în uz se numără descrierea călătoriei Soarelui de la Orient la Occident. Loja a dorit dintotdeauna să fie luminată şi să evoce luminătorii. De aceea, ea şi-a constituit un sistem de lumini şi unul de luminători. În primele ritualuri ce ne-au parvenit, ele se numesc la fel, Lights, adică Lumini. Cu vremea, unele s-au chemat fixed Lights. Acestea erau trei ferestre plasate pe pereţii din Est, Sud şi Vest, în locurile unde astăzi se află, în multe ritualuri, Venerabilul şi cei doi Supraveghetori. Luminătorii şi-au păstrat mai mult timp denumirea simplă Lights [8], ei corespund Luminilor Secundare de azi: Soarele, Luna şi Venerabilul. Erau întruchipaţi prin trei sfeşnice înalte plasate la S.V., N.E. şi S.E. Exista, însă, încă din ritualurile vechi, tentaţia de a-i asocia luminii şi pe cei trei conducători ai lojii. La început, Venerabilul stătea în punctul de unde răsare Soarele, iar Supraveghetorii, în punctul unde apune. Treptat, cei trei conducători s-au suprapus peste cele trei Lumini fixe, până într-atât încât astăzi, în numeroase ritualuri, ei au fuzionat simbolic, într-un excepţional act de transplantare simbolică a conducătorilor în ferestrele prin care pătrunde lumina. Ritul Emulation merge mai departe şi plasează azi Luminile Secundare în acelaşi loc cu conducătorii şi cu fostele Lumini fixe: la E., la S. şi la V., dând un veritabil sens cosmic transplantării. În paralel, începând cu 1760, Anticii au aplicat expresia great Lights sau greater Lights (Mari Lumini) Bibliei, echerului şi compasului, cele trei obiecte folosite la depunerea jurământului de iniţiere cel puţin de la 1725 încoace [9]. Gradul cel mai interesant de complexitate îl descoperim însă în Riturile Scoţiene, unde a apărut un triplu sistem de 3 Lumini: 3 Mari Lumini, 3 Lumini Secundare şi 3 Lumini ale lojii [10]. Puteţi savura singuri anvergura numerologică a unei asemenea arhitecturi.

Atât pentru azi. Voi vorbi altădată despre alte semnificaţii şi efecte ezoterice ale lui 3, precum şi despre celelalte numere.

Radu Comănescu