Generalitati
Primirea Recipiendarului in lojaInitiere este un cuvant care provine din latinescul initium, cu sensul de intrare sau inceput. Ambele sensuri s-au pastrat in actul initierii, care reprezinta pe de o parte, intrarea intr-un anumit grup, iar pe de alta parte presupune inceputul unei vieti noi, unei convietuiri cu adevarurile supreme.
Societatile contemporane au desacralizat termenul. Astazi se vorbeste despre initiere in matematica sau fizica - ceea ce inseamna un act didactic. Totusi, desacralizarea nu este integrala: initierea intr-un anumit domeniu presupune furnizarea unor tehnici si informatii speciale, intelegerea respectivului domeniu, gasirea unei cai eficiente de abordare. Iar a gasi o cale eficienta de abordare este tocmai metoda oricarei initieri.
Procesul initierii este stravechi. S-au descoperit cranii datand din neolitic care poarta urmele unei delicate operatii numita trepanatie. Astazi se crede ca trepanatia facea parte din ritul de initiere al perioadei respective. De altminteri, neoliticul este epoca din care provin dovezi certe despre existenta riturilor de initiere la scara mondiala. Putem impinge aceste dovezi mult mai departe, pana in zorii paleoliticului. Inmormantarea cadavrelor in pozitia fetusului si colorarea lor cu ocru sunt indicii clare despre existenta unei initieri la oamenii paleoliticului, pentru ca arata doua lucruri esentiale: identificarea mortii cu nasterea si rolul privilegiat al sangelui, considerat substanta vitala.
Importanta si persistenta riturilor de initiere necesita o explicatie. E vorba despre functia acestor actiuni. Prin initiere, individul dobandea trei categorii de cunostinte si deprinderi: (1) afla miturile colectivitatii si felul ei de a interpreta existenta; (2) dobandea abilitatea necesara pentru a exercita o profesie (vanatoare, agricultura, mai tarziu mestesug); (3) dobandea iluminarea morala, laolalta cu puteri paranormale si afla tehnicile de intrare in transa. Aceasta ultima categorie de informatii explica eficienta formidabila a initierii. De fapt, aici se afla punctul principal al discutiei.
Riturile de initiere sunt foarte diverse. Pe parcurs voi oferi cateva exemple, dar varietatea lor e uriasa, imposibil de acoperit acum. In schimb, se pot evidentia etapele si elementele comune, care reprezinta tocmai descrierea problemei.
Orice initiere presupune o moarte si o renastere. Individul trebuie sa moara ca profan si sa renasca drept initiat. A renaste drept initiat inseamna a dobandi iluminarea si - in majoritatea cazurilor - puteri paranormale. Acest lucru se realizeaza pe doua cai: fizica si spirituala. Ambele merita discutate.
Calea fizica presupune o serie de frustrari, excese si torturi gradate in mod savant.
Frustrarile cuprind privarea de anumite alimente si de viata sexuala. Uneori candidatii sunt ingropati in morminte, acoperiti cu crengi si trebuie sa stea nemiscati ca mortii. Alteori, ca la tribul bombo din Camerun, candidatul pentru functia de vrajitor este inchis timp de cinci luni impreuna cu o fata de care nu are voie sa se atinga. In fine, la alte triburi africane, candidatul este legat fata in fata cu un cadavru timp de trei zile intr-o groapa. Excesele, dimpotriva, constau in consumarea de droguri si exacerbarea vietii sexuale. Tantrismul zis de stanga, unele secte gnostice, unele secte taoiste urmaresc declansarea freneziei sexuale. Indienii americani, cum sunt aztecii si mayasii, cunosteau cactusul numit peyotl, din care extrageau un drog intrebuintat curent in timpul initierilor si al ceremoniilor sacre. Tribul backima din Mayombe (Zair) fabrica o bautura narcotica numita bautura mortii. In timpul initierii candidatul este obligat sa o bea si ramane drogat vreme de trei zile. Unii autori aseaza in categoria exceselor si dansurile rituale, performate pana la epuizarea fizica si obtinerea transei colective. Exista societati unde ceremoniile se indeplinesc numai prin utilizarea dansului ritual sau a invartirii pe loc pana la pierderea cunostintei. Dar grupa cea mai spectaculoasa este a torturilor. Acestea pot fi clasificate in: operatii rituale (circumcizia), mutilari, flagelari si probe ale curajului. Mutilarile cele mai frecvente se refera la smulgerea pe viu a unor dinti si amputarea degetului mic. Flagelarile (adica biciuirile) sunt foarte frecvente; cateodata - ca la populatia kuta - ele sunt urmate de ungerea corpului cu frunze urzicatoare sau cu alifii iritante. Punctul culminant al torturilor il constituie operatia de circumcizie, foarte raspandita in lume. Ea se face pe viu si este extrem de dureroasa: australienii karadjeri, de pilda, o practica prin jupuirea completa a pielii organului genital masculin. Probele curajului reprezinta, in genere, partea finala a torturilor. Tribul mandan din America de Nord cerea trecerea urmatoarei probe: doi barbati incizau muschii pieptului si ai spatelui candidatului, bagau mana in rana si trageau o franghie pe sub acesti muschi. Candidatul era apoi ridicat in aer de respectivele fringhii. In muschii bratelor si ai picioarelor i se infigeau tarusi de care erau agatate cranii de bivol. In fine, el era invartit in aer ca o sfarleaza, pana cand isi pierdea cunostinta.
Desi nu lasa urme pe corp, calea spirituala este la fel de chinuitoare. Ea incepe cu primul act al initierii; neofitul este smuls din mijlocul familiei si izolat, de obicei, intr-o pestera sau intr-o coliba din padure. Acolo el asteapta un monstru care il va inghiti. Are ochii legati, urechile astupate. Cand poate auzi, asculta zile in sir voci lugubre si zgomote inspaimantatoare. In paralel, este torturat dupa sistemul descris mai inainte. Ulterior, nu are voie sa vorbeasca, si se misca numai dus de mana. Tibetanii zidesc neofitii intr-o pestera, lasandu-le doar o mica deschidere pentru a primi apa si alimente. Acolo, in pestera, viitorul lama trebuie sa mediteze permanent timp de mai multe luni, uneori mai multi ani. Daca nu are puterea de a rezista si sparge zidul, el pierde dreptul la initiere si se expune pericolului de a fi distrus.
Ingrozitoarele suferinte din perioada initierii au ca scop inocularea neofitului cu credinta ferma ca a murit si este chinuit de zeii-demoni. El trebuie sa moara pentru a putea renaste altfel, ca initiat. Multa vreme autorii nu si-au putut explica originea si temeiul acestui procedeu. Pentru noi este limpede ca asa se produce o traire dirijata pe pragul mortii. Neofitul este adus la limita existentei biologice (mai mult chiar: orice tehnica de initiere presupune negarea existentei biologice normale - de aici, de pilda, marile infranari ale yoghinilor si chiar strategia asanelor, care sunt pozitii yoga cat mai anormale cu putinta) pentru a fi obligat sa intre in transa si sa obtina viziunea de dincolo asupra lumii. In continuare, el este adus la starea hipnotica prenatala - cand poate asimila cu usurinta un volum imens de informatii: miturile tribului; rolul, semnificatia si intrebuintarea uneltelor; tehnicile de producere a extazului. Asadar, psihologic vorbind, el intr-adevar moare si renaste, pentru ca numai prin trairea mortii poate dobandi forta duhovniceasca.
Lucrul acesta a fost, de altminteri, afirmat extrem de des. Iata, ca exemplu, un scurt si celebru citat din Plutarh: "Sufletul, in momentul mortii, are aceleasi senzatii precum cei care sunt initiati in Marile Mistere".
Treptat, initierea s-a asociat cu notiunea de secret si de mister. Observam aceasta asociere inca din perioada arhaica: exista o initiere generalizata si alta, ulterioara, mult mai selectiva, rezervata doar celor alesi care intrau in asa-numitele Männerbunde sau Weiberbunde, societati secrete de barbati sau de femei. Diferentierea dintre cei alesi si ceilalti a avut la origine diferenta de calitati fizice, psihologice si paranormale.
Ce cerem pentru profan?
Pe tot parcursul istoriei crestine fratriile, breslele, ordinele si alte asociatii cu caracter secret nu au disparut defel. Ele practicau o initiere ezoterica, iar in cadrul masonilor operativi, chiar propriu-zis ezoterica, devreme ce profanul era literalmente introdus in interior printr-o usa deschisa. Justificarea ezoterismului statea mult mai mult in testarea abilitatii necesare pentru exercitarea unei profesii sau unei arte (in sensul grecescului techne) si in conservarea secretului meseriei, decat in dobandirea iluminarii morale si a puterilor supranormale. De altminteri, oridecateori o comunitate secreta a evoluat catre un ezoterism de gradul 3 (care ilumineaza moral), ea a fost declarata secta de catre clerul oficial si adesea distrusa. In timp, s-a alcatuit o traditie a comunitatilor catalogate drept eretice si distruse prin interventia ori prin coniventa clerului inalt: sectele gnostice, templierii, albigensii. Aceasta traditie a continuat pana la izbucnirea Reformei lutherane.
Aparitia rozicrucienilor in secolul al XVII-lea si, imediat apoi, a Masoneriei speculative va impune definitiv in istoria umanitatii reintoarcerea laicilor la initierile ezoterice de gradul 3. Precum se stie, Biserica oficiala a condamnat in repetate randuri Franc-Masoneria, dar nu a reusit sa o distruga. Deoarece clerul - mai ales cel rasaritean - atacase substanta sacra a Botezului, Dumnezeu a permis instituirea, dezvoltarea si persistenta unor initieri ezoterice laice, dintre care, desigur, cea mai importanta este aceea masonica.
In randurile urmatoare ne vom referi aproape exclusiv la initierea masonica de gradul 1, cea care transforma profanul in ucenic/discipol.
Pe tot parcursul Masoneriei operative nu se intrebuinta cuvantul initiere. Termenul uzitat era a face un mason sau a intra in Masonerie. Primul grad al ritului York se numeste pana astazi entered apprentice, adica "ucenic care a intrat". Catehismul celor trei manuscrise Haughfoot (ms. Arhivele din Edinburgh cca.1696; ms. Chetwode Crawley cca.1700; ms.Kevan cca.1714), toate anterioare formarii Marii Loji din Londra, foloseste numai sintagma entered apprentice.
"Constitutiile" lui Anderson prefera verbul a face, cand vorbesc despre initiere. Iata cateva exemple din Regulamentul general al acelor "Constitutii": IV. No lodge shall make more than five new Brethren at a Time [...]; V. No Man can be made [...]; VII: Every new Brother at his making [...], etc. Celelalte verbe care se mai gasesc, cu acelasi inteles, sunt to enter si to admit (a intra si a admite).
Intalnim cuvantul initiere dupa anul 1730, in lucrari care dezvaluie secrete masonice. Prima se intituleaza Masonry Dissected si apartine lui Samuel Prichard. Ea dezvaluia ritualul masonilor zisi moderni (care erau anticrestini). Aici, la un moment dat, apare expresia in initiating. A doua este contraponderea primei, caci dezvaluie ritualul masonilor zisi antici (care doreau sa ramana crestini): Ahiman Rezon de Lawrence Dermott. Aici apare intrebarea: "Ce fel de oameni ar trebui initiati [subl.ns.] in mistere?".
Pentru intaia oara, in literatura cunoscuta, termenul a initia este folosit in Masonerie cu sensul de a trece un profan la starea de ucenic/discipol in ms. 5937 din Biblioteca orasului Lyon, unde se gaseste ritualul ucenicului practicat in Lyon la anul 1772: "Fie ca Marele Arhitect al Universului sa ne acorde toata multumirea pe care ne-o dorim si fie ca initierea voastra sa se implineasca pentru marirea slavei Sale".
Initierea masonica de astazi este ezoterica si nu e de natura religioasa, ci preponderent morala. Ezoterismul ei credem ca a devenit notoriu (daca putem zice asa), incat nu mai trebuie discutat. Dimpotriva, caracterul moral ni se pare foarte important. Candidatul la gradul 1 nu primeste o revelatie divina, ci o suma de invataminte morale si de indemnuri la actiunea morala. Aceasta este esenta luminii care-l va separa de viata profana.
E momentul sa precizam ca initierea masonica, desi se bazeaza pe obiceiuri vechi, are destule elemente moderne. Cabinetul de reflectie a aparut in ritul francez, Declaratia de la Lausanne e in mod evident moderna, juramantul este actualizat; si intregul ritual ne apare astazi mult simplificat fata de cel de la inceputul secolul XX, cand ucenicii erau initiati in misterele primelor trei numere si aflau relatia dintre astrele simbolice si Maestrul Lojii. Pe de alta parte foarte vechi, datand din perioada operativa, sunt: credinta ca ucenicul nu poate scrie sau citi, ci doar silabisi; prima lovitura data in piatra; uneltele simbolice ale gradului 1 (dalta si ciocanul de lemn - din pacate, simbolismul acestora nu mai este transmis candidatilor masoni de astazi).
Caracterul profund moral al initierii masonice se observa chiar din prima clipa, din modul cum este pregatit - atat fizic, cat si psihic - profanul aspirant. Tinuta fizica este un semn clar al penitentei sincere si al constiintei ignorantei (in acelasi timp, subliniem in treacat, umarul stang dezgolit avea si rolul foarte concret de a da asigurari ca aspirantul nu e femeie). Tinuta psihica trebuie sa fie una de confesional, de onestitate totala si hotarata. Ea e verificata prin obligatia candidatului de a-si marturisi in Loja cel mai mare defect, moment foarte important al ritualului, dar care - din nefericire - este frecvent expediat in graba.
Pe parcursul initierii, candidatul primeste informatiile atat direct, cat si printr-o seama de actiuni simbolice, numite calatorii. El are permanent aproape doua ajutoare, doi experti de initiere. Asa se constituie ansamblul educational (formativ si informativ) al ritualului. E usor de descoperit aici atat prezenta caii fizice, cat si a caii spirituale. Calea fizica se constata in timpul calatoriilor, care simbolizeaza diferite varste umane si la sfarsitul carora apar probe ale focului, ale apei si ale pamantului. In trecut aceasta cale fizica era mult mai elaborata si mult mai dificila, ceea ce sporea eficienta actiunii. Calea spirituala se urmareste lesne in explicatiile si invataturile pe care le primeste candidatul, prin metode didactice consacrate, mai ales prin intrebari si raspunsuri.
Initierea de gradul 1 contine trei calatorii. Prima reprezinta copilaria, care este chiar varsta ucenicului mason. E o varsta pandita de numeroase obstacole si pericole, sugerate fizic (prin zgomote si prin bariere), de aceea are neaparata nevoie de sprijin. Sprijinul vine acum de la cei doi experti, care simbolizeaza parintii cosmici, soarele si luna. In Masonerie, soarele reprezinta ratiunea, iar luna reprezinta imaginatia, dar prezenta lor ca parinti masonici ai ucenicului se intemeiaza pe un arhetip arhaic, regasibil in zorii umanitatii (e vorba despre cuplul soare-principiu masculin + luna-principiu feminin). La sfarsitul acestei calatorii neofitul trece prin proba aerului. Este important sa precizam ca probele focului, ale apei si ale aerului nu au decat o legatura sintagmatica, de derulare a ritualului, cu calatoriile. Cele trei probe alcatuiesc un mesaj independent, un text sacru care ii este transmis ucenicului. Prima parte a mesajului, proba aerului, suna astfel: numai prin fapte bune vei scapa de perisabilitatea trupului pamantesc; aceasta este calea pentru a progresa catre lumina pe care o cautai.
A doua calatorie reprezinta varsta tineretii, care este varsta calfei/companionului mason. Neofitul afla numai chestiuni generale legate de aceasta varsta. Calatoria e inca periculoasa, se aud inca zgomote de arme albe. Prin practicarea celei de-a doua calatorii, neofitul este pregatit pentru progresul pe calea masonica. Intr-un spirit similar, a treia calatorie, a deplinei maturitati, reprezinta varsta maestrului mason si constituie tot o pregatire, un anunt in perspectiva - desi, sincer sa fim, nu stim cati frati pot sa inteleaga pe loc implicatiile (ritualul nu ofera explicatii pana la capat). La sfarsitul celei de-a doua calatorii, neofitul trece prin proba apei, care-i completeaza mesajul initial astfel: trebuie sa faci neaparat fapte bune, trebuie sa protejezi vaduvele si orfanii (trebuie sa stergi lacrimile vaduvelor si orfanilor). La capatul ultimei calatorii se desfasoara proba focului, ce dezvaluie ultima parte a mesajului: inca nu esti pregatit sa ajungi la lumina transfiguratoare; lumina te va arde.
Tot acest amplu ansamblu educational al initierii este orientat vadit catre iluminarea morala a candidatului, ceea ce vechile texte numesc "civilizarea" lui. Morala, adica practica virtutii si duhul libertatii, este esenta luminii pe care o cer fratii din Loja pentru neofit. Ea reprezinta prapastia dintre profan si initiat; ea alimenteaza focul care va arde testamentul de profan al noului mason. Astfel, pe prima treapta a initierii franc-masonice, omul moare ca ins dominat de biologie si renaste ca fiinta morala, apta de perfectionare.
Este un pas mare, atat pentru Om cat si pentru Umanitate.
