ISTORIA REAPRINDERII LUMINILOR MARII LOJI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA LA DATA DE 24.01.1993

În septembrie 1989, la Paris, Marcel Shapira îi comunică lui Dan Amedeo Lăzărescu faptul că Nicolae Ceaușescu e condamnat și va fi răsturnat până la sfârșitul anului. Lăzărescu e stupefiat și incredul, argumentând: ”Bine, dar el are Securitate, are Armată...”. ”Ai să vezi,” – îi răspunde Shapira – ”din Securitate și din Armată se vor recruta cei care-l vor răsturna pe Ceaușescu” [1] . Lăsând la o parte implicațiile acestei informații asupra teoriei revoluției române din 1989, pe noi ne interesează acum faptul că masonii români din exil cunoșteau din vreme soarta lui Ceaușescu și, implicit, posibilitatea reală ca Francmasoneria să devină iarăși legală în țară. Grupul masonilor din Paris era cel mai consistent și cel mai bine organizat, beneficiind din anul 1969 de o structură masonică recunoscută, Supremul Consiliu de grad 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, în variantă extra muros. Ar fi fost astfel de așteptat ca tocmai acest nucleu să se implice în reaprinderea luminilor Marii Loji Naționale din România. Și este clar că a existat dorința implicării.

În primăvara anului 1990, Marcel Shapira vine la București și încearcă să ia legătura cu foștii masoni încă aflați în viață. S-a făcut o listă. Nicu Filip mi-a declarat că erau 17 nume, dar, mai târziu, i-a oferit lui Horia Nestorescu-Bălcești o listă cu 19 nume. 17 sau 19 nu are acum mare importanță, fiindcă la întâlnire vin doar 8 sau 9, restul temându-se. Ca și altădată, Shapira decide să se bazeze pe contingentul român din Paris și pune la cale, în octombrie 1990, constituirea Marii Loji Naționale din România în capitala Franței. Mare Maestru fusese numit Alexandru Paleologu, fost ambasador la Paris. Acest artefact nu funcționează și nu rezistă. Marele Maestru Alexandru Paleologu e atât de dezamăgit de experiență, încât părăsește definitiv Francmasoneria.

De ce a eșuat proiectul parizian? Nu am primit răspunsuri concludente, dar pot emite ipoteze. În primul rând, este vorba despre Frații români din exil, care se scindaseră de curând, unii urmându-l pe Marcel Shapira la Marea Lojă Națională din Franța (G∴L∴N∴F∴), iar alții hotărând să rămână la Marea Lojă a Franței (G∴L∴D∴F∴), organism nerecunoscut. Între cele două facțiuni exista o animozitate acerbă, care a subminat acțiunile grupului masonic românesc. În al doilea rând, este vorba despre situația materială și socială a acelorași Frați români din exil, care își făcuseră o viață în Franța și nu doreau să revină în țară. Eu am cunoscut un singur mason revenit în țară, pe Mircea B., cu care am fost o perioadă în aceeași lojă și care, negăsindu-și locul adecvat, s-a reîntors la loja franceză. Marcel Shapira, el însuși, deși s-a agitat mult prin anii ’90 în București, nu a vrut să se reîntoarcă în țară, ceea ce îl va costa atât funcția de Suveran Mare Comandor, cât și întregul Suprem Consiliu clădit de el.

În paralel, începând cu anul 1990, în București se dezvoltă grupuri noi de influență masonică. Ele au în centrul lor două personaje cu istorii și energii aparte, pe Constantin (zis Costel) Iancu și pe Nicolae (zis Nicu) Filip. 

 Costel Iancu, la origine muzician, apoi specializându-se în economie și finanțe, are o biografie plină de mari ascunzișuri. La vârsta de 25 de ani, în 1979, în urma ”unor mari intervenții politice externe și interne”[2] , rămâne în Italia. Cine a avut interesul să facă acele mari intervenții politice, nu se știe. În Italia, el intră în lumea ezoterismului, inclusiv a Francmasoneriei și este inițiat în anul 1982 în Loja Giulio d’Abruzzo din Pescara [3]. Revine în țară în 1990 și, așa cum o va dovedi realitatea, este în relații excelente nu numai cu Marele Orient al Italiei, ci și cu ierarhia Corpurilor Militare Americane de Rit Scoţian aflate la Orientul bazelor NATO. La rândul său, Nicu Filip, avocat şi deţinut politic anticomunist, este o prezenţă carismatică, dar foarte enigmatică a Masoneriei române. Nimeni nu ştie unde sau când a fost iniţiat Nicu Filip în Masonerie (el însuşi a oferit cel puțin două versiuni asupra evenimentului[4] ), dar, după 1990, s-a aflat la locul potrivit, în momentul potrivit şi a luat deciziile potrivite. Nicu Filip avea un as în mânecă: pe băiatul său, Venerabilul unei loji din California și prieten cu Douglas Lemons, Mare Maestru din trecut al Marii Loji din California și Locotenent Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din SUA – Jurisdicția Sud, adică tocmai Supremul Mare Consiliu – Mamă al Lumii.

Atât Costel Iancu, cât și Nicu Filip încep să acționeze independent de Marcel Shapira. Și ei îi contactează pe vechii masoni, dar Iancu are acces și la alte cercuri politice și de influență economică. Folosindu-i prezența și prestanța, Marele Orient al Italiei creează, înainte de 19.06.1991, prima lojă masonică regulară și legală din teritoriul fostelor țări comuniste europene. Ea se numea Concordia, un nume cu tradiție masonică europeană, inclusiv românească și purta nr. 1097. Loja Concordia din București este singura pomenită la vremea aceea în presa occidentală, care o leagă de personalități proeminente ale politicii românești din epocă, precum Petre Roman sau Gelu Voican-Voiculescu [5]. Primul Venerabil va fi Costel Iancu, urmat de Adrian Dohotaru. Din această lojă roiește pe 29.04.1992 Loja Delta Dunării care va primi nr. 1103. 

Suntem, așadar, în 1992, an important, deoarece atunci plecase în Statele Unite Nicu Filip, în vizită la fiul său, în California, cu care ocazie dobândește sprijinul deplin al Marii Loji a Californiei și întărește bunăvoința Supremului Consiliu – Mamă al Lumii. Imediat după roirea lojii Delta Dunării, pe data de 30.04.1992, delegația Marelui Orient al Italiei, în frunte cu Giuliano di Bernardo, Marele Maestru, constituie Loja Nicolae Bălcescu, prin redeșteptarea și regularizarea a 12 masoni români vechi. Cu această ocazie a fost inițiat profanul Cristian Dumitrescu, devenit ulterior personaj marcant al relațiilor externe ale Francmasoneriei române [6]. Loja își schimbă foarte repede numele în George Washington, la inițiativa Venerabilului ei, Nicu Filip. Astfel, în acel moment existau în România trei loji regular constituite, adică existau premisele alcătuirii unei Mari Loji regulare. 

Începând cu data de 01.08.1992, Frații din cele trei loji pornesc operațiile de misionariat masonic, inițiind și ridicând mai întâi sub spadă, apoi prin ceremonii în toată regula Frați în toată țara, astfel încât la data de 11.11.1992, cu prilejul ședinței solemne, funcționau deja opt noi triunghiuri în țară [7]. La această ședință solemnă s-a luat decizia refacerii Marii Loji Naționale din România. Este important să precizez că, la data respectivă, grupul lui Marcel Shapira acceptase ideea implicării italo-americane în reaprinderea luminilor Marii Loji Naționale. Ceea ce nu știa acel grup este că fusese luată în particular și decizia reconstituirii Supremului Consiliu pentru România, fără a ține cont de Marcel Shapira și de interesele sale.

Prin urmare, prima etapă a renașterii Francmasoneriei române – și anume reaprinderea luminilor Marii Loji Naționale din România – se va petrece în consens și în armonie. Precum știm foarte bine, evenimentul a avut loc la Casa Vernescu din București pe data (simbolică!) de 24.01.1993. În timpul conventului este ales Mare Maestru Nicu Filip, care primește lumina și puterea inițiatică masonică de la Giuliano di Bernardo, Marele Maestru al Marelui Orient al Italiei [8]. Notez, ca o curiozitate, că reaprinderea luminilor românești a fost ultimul mare act fondator performat de Marele Orient al Italiei în calitate de putere masonică pe deplin regulară și recunoscută. Două luni mai târziu, Giuliano di Bernardo va desființa această structură masonică, acuzând-o de cârdășie cu Mafia și punând documentele incriminatoare la dispoziția autorităților italiene. În clipa aceea, Marea Lojă Unită a Angliei i-a retras recunoașterea Marelui Orient al Italiei, situație care continuă și la ora la care scriu (22.00/05.01.2023). 

Nici Marea Lojă Națională din România nu se va simți liniștită prea mult timp. Pe data de 15.02.1993, prin Decretul nr. 40 emis la Paris, Marcel Shapira ridica la gradul 33 un număr de 10 Frați, în scopul constituirii Supremului Consiliu de grad 33 și ultim al R∴S∴A∴A∴ pentru România, pe baza și sub influența Supremului Consiliu extra muros. La data de 12.03.1993, Marele Maestru Nicu Filip este de acord ca M∴L∴N∴R∴ să lucreze în Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Se părea că totul este just, perfect și armonios. Însă Costel Iancu avea o altă înțelegere, la care a conlucrat și Nicu Filip. Christian Frederick Kleinknecht, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu – Mamă al Lumii, constatând că Marcel Shapira nu dorește să revină în România, pur și simplu nu-l mai bagă în seamă. Începe o cursă interesantă, dar și distructivă. Pe data de 07.05.1993 Marcel Shapira transferă formal sediul Lojii România Unită în România, declarând-o ”Loja Mamă sau Loja Albastră, simbolică, de gradul I a Supremului Consiliu al Masoneriei române” [9]. Kleinknecht nu ține cont de acest gest oarecum disperat și chiar a doua zi, cu sprijinul Corpurilor Militare Americane de Rit Scoţian Antic și Acceptat aflate la Orientul bazelor NATO, creează Marele Consistoriu român, ridicând la gradul 32 un număr de 20 de Frați [10]. Încercând să evite acuzația că nu are reședința în țara pe care o reprezintă, Marcel Shapira își transferă la data de 01.10.1993 toate prerogativele de Suveran Mare Comandor lui Dan Amedeo Lăzărescu, el păstrându-și demnitatea de Suveran Mare Comandor ad vitam. Dar nici așa nu are succes, căci în aceeași lună, la Washington DC, Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu – Mamă al Lumii, Christian Frederick Kleinknecht, ridică la gradul 33 un număr de 10 Frați români și creează Supremul Consiliu pentru România, oferindu-i recunoașterea. Suveran Mare Comandor pentru România este ales Costel Iancu.

 Actul acesta l-a mâhnit și l-a mâniat pe Marcel Shapira. El nu a priceput că pierduse bătălia și a generat o puternică dizidență în proaspăt redeșteptata Masonerie română. Pe parcursul anului 1994, Frații ce se aflau în sfera sa de influență părăsesc M∴L∴N∴R∴ și creează o altă Mare Lojă Națională din România, în data de 14 noiembrie 1994, al cărei Mare Maestru este ales Vladimir Boantă. Atunci a fost prima dată când, pe jurisdicția masonică românească, au funcționat un M∴L∴N∴R∴ I și un M∴L∴N∴R∴ II. Curând vor apărea și alte mișcări de dizidență, poate mai perfide, pentru că urmăreau federalizarea Masoneriei române, posibilă premisă pentru federalizarea țării. Este meritul conducătorilor de atunci ai Fraternității române că și-au dat seama de pericol, iar ceea ce fusese gândit pentru a-i divide, i-a determinat, până la urmă, să se unească. 

Radu Comănescu