Simbolismul lanţului este puternic şi interesant, mult mai complex decât înţelesul care trimite la sclavie ori înlănţuiri malefice. Istoria umană a favorizat răspândirea laturii negative a simbolismului lanţului, iar eroii libertăţii sunt mai mereu nişte personaje care rup lanţuri. Dar vechea înţelepciune, precum şi operele misticilor ne propun o altă abordare.

Marele Lant

Mai întâi, trebuie să ne familiarizăm cu simbolismul lanţului. În documentata sa lucrare Un dicţionar al simbolurilor, Juan Eduardo Cirlot scrie: Lanţ. Hieroglifa egipteană de forma unui lanţ vertical cu trei verigi formată din două linii răsucite laolaltă (cu o a patra verigă, deschisă, la capătul de jos) are un simbolism dual: pe de o parte, cea a caduceului lui Mercur cu cele două cicluri – evoluţie şi involuţie – ale universului; şi, pe de altă parte, implicând simbolismul general al lanţului, adică legare şi comunicare. Pe plan cosmic, este simbolul uniunii  dintre cer şi pământ […]. Pe planul existenţei terestre este simbolul matrimoniului: fiecare verigă corespunde în mod actual ori potenţial unei relaţii de rudenie: tată şi mamă, fii şi fiice, fraţi. Într-un sens mai larg legat de simbolismul legăturilor şi funiilor, al sforilor şi frânghiilor răsucite, este un simbol al integrării sociale sau psihice, dimpreună cu caracteristica secundară, dar foarte importantă, a tăriei materialului. Printre gali erau fraţi de arme care se aruncau în bătălie legaţi doi câte doi, astfel încât, dacă unul murea, tovarăşul lui era condamnat să cadă şi el. O zicere care e foarte evocativă în privinţa semnificaţiei spirituale a simbolului lanţului îi este atribuită lui Ludovic al XI-lea, regele Franţei: atunci când i-a înmânat un lanţ de aur lui Raoul de Lannoi ca răsplată pentru bravură, regele a exclamat: „Par le Pâque-Dieu, prietene, eşti atât de feroce în bătălie încât ar trebui să fii ţinut în lanţ, căci nu vreau să te pierd, fiindcă s-ar putea să mai am vreodată nevoie de ajutorul tău”[1]. Pentru a pricepe mai bine importanţa „planului cosmic” pomenit de J. E. Cirlot în economia simbolismului lanţului, vom apela la informaţiile despre Lanţul de Aur pe care ni le oferă Algis Uždavinys: La şcoala ateniană a lui Syrianus şi Proclus, imaginea din Homer a Lanţului de Aur (seire chruseie, Iliada VIII.18) care atârnă Pământul de Cer era folosită pentru a descrie atât legătura neîntreruptă pe verticală cu primele principii (surse noetice ale coborârii demiurgice, precum şi paradigme ale înţelepciunii revelate), cât şi succesiunea pe orizontală, adică istorică, a maeştrilor adevăraţi şi interpreţilor – o succesiune ce nu se baza mereu numai pe legăturile fizice directe. De fapt, Lanţul de Aur este acelaşi lucru cu Lanţul Hermetic [2]. Acest lanţ era deopotrivă lanţul teofaniei, manifestării sau coborârii (demiourgike seira), cât şi scara ascensiunii. Acest imagism al Lanţului de Aur a fost inseparabil de metafizica luminii şi a simbolismului solar. Socrate, la fel, privea Lanţul de Aur al lui Homer ca pe o referinţă la Soare […][3].

Acum suntem pregătiţi să ne ocupăm de simbolismul lanţului şi al lanţului de unire în ritualurile şi filosofia masonică. În această lucrare mă voi limita la simbolismul prezent în Masoneria albastră, dar, în ce priveşte lanţul de unire, lucrurile stau cam la fel şi în gradele înalte [4].

Lanţul este un simbol vechi în Francmasonerie, dar lanţul de unire rămâne o dezvoltare mai degrabă modernă apărută mai întâi în lojile franceze şi datorându-se, precum arată autorii anglo-saxoni mai noi, unei greşeli de vorbire.

Străvechiul simbol al lanţului se ascunde în plină vedere în frânghia legată de gâtul candidatului, cu ajutorul căreia acesta ar trebui să fie condus în timpul procesului de iniţiere [5]. La origine un simbol al smereniei, precum şi al ascultării, adică al integrării sociale disciplinate, frânghia legată de gât a dobândit în teritoriile anglo-saxone, după vorba lui Carl H. Claudy, un iz nautic [6] din pricina faptului că acţiunea de tragere a candidatului, semnificând ghidarea printre pericole şi prin întuneric, inclusiv întunericul ignoranţei, a început să semene cu o acţiune de remorcare. În catehismul Ritului Emulation, frânghia legată de gât semnifică the scope of a brother’s ability (anvergura capacităţilor unui frate), dar în ritualul Emulation este un mijloc de pedepsire, precum stiletul (poniard), reliefând simbolismul ascultării disciplinate. Astfel, în ritualul masonic, candidatul întâlneşte mai întâi lanţul care smereşte, leagă şi constrânge. Tocmai prin intermediul acestui tip de lanţ trăieşte el prima lui ghidare către lumină. Putem conchide, aşadar, că frânghia legată de gât este un simbol al disciplinei, adică al învăţării prin respectarea unei ordini riguros stabilite. Numai prin acceptarea lanţului disciplinei cineva poate deveni adept şi poate dobândi eliberarea spirituală.

Indiscutabil, lanţul de unire e cu totul altceva. Putem observa modul în care ia fiinţă în dezvoltarea medievală a anticului Lanţ de Aur al lui Homer. La origine, Homer vorbise în Iliada despre un lanţ de aur ce ţine Pământul atârnat de Cer. Aceasta era o imagine deosebit de sacră, deoarece reprezenta atât un axis mundi, unind nivelurile superioare şi inferioare ale Creaţiei, cât şi un legământ divin, legând Pământul cu Cerul şi permiţând astfel comunicarea dintre ele, menţinând Pământul în legătură directă cu lumile celeste. Precum am aflat deja, Socrate, într-o manieră foarte concretă, indica Soarele drept lanţ de aur, căci lumina şi energia lui, aparţinând Cerului, acoperă Pământul. Mai târziu, filosofii neoplatonicieni au interpretat lanţul de aur nu doar ca un axis mundi ori ca un cordon ombilical, ci ca pe o succesiune de verigi aşezate într-un singur lanţ, fiecare verigă reprezentând o emanaţie în sens coborâtor de la Principiul Suprem până la nivelul inferior al realităţii. Pe de altă parte, în mediile pitagoreice s-a născut ideea unui lanţ de aur al iniţiaţilor: un şir de persoane extrem de îmbunătăţite ce se reîncarnează prin spaţiu şi timp. Aceste extensii hermeneutice ale străvechiului catena aurea fură reinterpretate de marii gânditori creştini ai Evului Mediu, precum Toma de Aquino, cărora le datorăm actualul simbolism al lanţului de unire: o puternică legătură unind fraţii dincolo de hotarele spaţiului şi ale timpului, certificând comunicarea corectă şi completă a unei tradiţii şi asigurând unitatea prin multiplicitate. Toma de Aquino a redactat o carte numită Catena Aurea, un fel de Talmud creştin, în alcătuirea căreia descoperim toate înţelesurile actualului simbolism al lanţului de unire.    

Totuşi, zice Henry Wilson Coil [7], o eroare de vorbire a adus lanţul de unire în lojile masonice: The Tesselated Border or Indented Tessel, sometimes miscalled Tarsel and even worse as Tassel, was a border surrounding the Mosaic Pavement, evidently having tooth-like indentations like a black and white fringe. […] So far, all is well; but at this point the gremlins went to work. The French […] mistook tessel for tassel, and tesselated for tasselated and, accordingly, got a picture of a cord with tassels at both ends and, further, they imagined the cord draped around the edge of a tracing board. […] The Germans followed the French lead treating the object as a cord tied in lovers’ knots with two tassels at the ends. (“Brâul mozaicat” sau „Mozaicul în alb-negru zimţat”, uneori greşit numit Tarsel ori, chiar mai rău, Tassel, era un brâu ce înconjura „Pavajul mozaicat”, având în mod evident zimţi ca nişte dinţişori, un fel de chenar în alb şi negru. […] Până aici, toate bune; dar în acest punct şi-a vârât Necuratul coada. Francezii […] au confundat tessel [mozaic în tablă de şah] cu tassel [canaf, ciucure] şi tesselated [mozaicat] cu tasselated [cu ciucuri franjuraţi] şi, în consecinţă, şi-au imaginat o funie cu ciucuri dantelaţi la ambele capete şi, mai departe, şi-au imaginat funia aşezată împrejurul planşei de trasat. […] Germanii s-au luat după francezi şi au tratat obiectul ca o funie cu noduri de dragoste şi cu doi ciucuri dantelaţi la capete).

„Funia cu noduri de dragoste şi doi ciucuri dantelaţi la capete” nu este o invenţie masonică; ea era deja un binecunoscut element heraldic, prezent în blazoanele Episcopilor, abaţilor, clericilor care trăiesc în celibat şi văduvelor. Faptul că după 1725 Francmasoneria l-a adoptat pe Hiram drept Maestru arhetipal, iar Hiram este fiul unei văduve, se poate să fi contribuit la succesul răspândirii funiei cu ciucuri dantelaţi. Pe de altă parte, autorii francezi arată către mosorul de trasat, folosit, împreună cu stilul, la marcarea planului unei clădiri pe pământ [8]. Oricare ar fi adevărul, astăzi e sigur că funia cu noduri de dragoste şi lanţul de unire sunt elemente rituale şi simbolice care nu se găsesc în Riturile andersoniene. Pentru celelalte Rituri, mai ales cel Francez şi cele Scoţiene, e probabil că mai întâi s-a ivit funia cu ciucuri dantelaţi şi apoi, pe la 1817, ritualul lanţului de unire.

Funia cu ciucuri dantelaţi şi noduri de dragoste este în mod limpede legată de simbolismul lanţului de unire [9], deşi este şi altceva decât un lanţ de unire. Dar, rămânând la înţelesul ei simbolic ca lanţ de unire, ea vorbeşte despre ordinea cosmică proprie unui spaţiu sacru: Lanţul de Unire astfel trasat pe pereţii unui Templu are noduri care simbolizează cele 12 semne ale Zodiacului, acesta fiind de-a dreptul un „acoperământ” al Universului. Rolul lui constă aşadar în a ţine la locul lor diferitele elemente aflate în spaţiul pe care-l delimitează, astfel încât să formeze un tot ordonat şi armonios unde fiecare lucru este cu adevărat la locul lui.// Lanţul de Unire, conform definiţiei sale, leagă atunci şi uneşte toate aceste elementele între ele [10]. Ritualurile notate de Pritchard [11] arată că loja este, de fapt, un spaţiu sacru, un axis mundi ce uneşte Cerul, Pământul şi Adâncurile: Question: What form is the Lodge? Answer: A long Square. Q.  How long? A.  From East to West. Q.  How broad? A.  From North to South. Q.  How high? A.  Inches, Feet and Yards innumerable, as high as the Heavens. Q.  How deep? A.  To the Centre of the Earth. Q.  Where does the Lodge stand? A.  Upon Holy Ground, or the highest Hill or lowest Vale, or in the Vale of Jehosaphat, or any other secret Place. (Întrebare: Ce formă are Loja? Răspuns: Un dreptunghi. Î. Cât de lung? R. De la Est la Vest. Î. Cât de lat? R. De la Nord la Sud. Î. Cât de înalt? R. Ţoli, picioare şi yarzi fără număr, înalt până la Cer. Î. Cât de adânc? R. Până în centrul Pământului. Î. Unde este Loja aşezată? R. Pe Pământ Sfânt, sau pe cel mai înalt deal ori în cea mai adâncă vale, sau în valea lui Iosafat [acesta este numele pe care profetul Ioil îl dă locului unde se va desfăşura Judecata de Apoi, vezi Ioil 4;2 şi 4;12], sau în orice alt loc secret) [12]. Orice axis mundi proclamă o ordine cosmică, aşadar loja masonică este, de asemenea, reprezentanta şi rezultatul unei ordini cosmice. Vorbim, desigur, despre ordinea cosmică exprimată de Templul lui Solomon. În atare context, lanţul de unire simbolizat prin funia cu ciucuri dantelaţi şi noduri de dragoste are rolul de a menţine şi de a proteja această ordine cosmică, această armonie.

Codex Bodmer - pagina comentata in stil Catena Aurea

Dar, precum ştim bine, lanţul de unire şi-a extins prezenţa şi, începând cu sec. al XIX-lea, a devenit un moment ritual din cadrul ritualului masonic. Este înfăptuit, precum am menţionat deja, în aproape toate Riturile ne-andersoniene. Este un moment când toţi Fraţii îşi dau mâinile, stând în cerc şi privind spre centrul lojii. Aici totul este important din punct de vedere simbolic: modul de a da mâinile, formarea cercului, cuvintele rostite de Venerabil [13]. Unii autori, precum Irène Mainguy [14], vorbesc despre un flux de energie care ar circula prin toţi masonii prinşi în astfel de lanţ. Unitatea lanţului uman al mâinilor şi inimilor adunate laolaltă, adaugă Irène Mainguy [15], ilustrează cuvintele Evangheliei: „ca să fie una, precum Noi una suntem” (Ioan 17;22). Tocmai aici, în efectuarea concretă, fizică, a lanţului de unire putem vedea înţelesul lui catena aurea pus în operă: o legătură ce uneşte fraţii dincolo de spaţiu şi de timp; comunicarea unei tradiţii sacre (o mână dă, o mână primeşte); realizarea unităţii prin multiplicitate (unitatea lanţului prin verigile sale). Există, însă, şi conotaţii suplimentare ce lărgesc orizontul simbolic: cercul este o figură sacră, cel mai binecunoscut simbol al perfecţiunii, reprezentând atât perfecţiunea lui Dumnezeu, cât şi perfecţiunea planului după care e creat cosmosul. Aşadar, atunci când se aşează în cerc, masonii îşi definesc în mod limpede lanţul de unire drept catena aurea, marea legătură cu măreţia, eficienţa şi puterea sacrului. Faptul că se ţin cu mâinile goale (fără mănuşile rituale) arată sinceritatea inimilor, iar faptul că toţi stau în aceeaşi poziţie invocă valorile fraternităţii. De fapt, lanţul de unire poate fi considerat expresia superioară a dragostei fraterne, bazată pe agape, iubirea nemaipomenită, invincibilă, copleşitoare şi pură a lui Dumnezeu, miezul lui catena aurea. Versetul biblic citat de Irène Mainguy, un fragment dintr-o rugăciune pe care Iisus I-o adresează lui Dumnezeu Tatăl, este chiar înţelesul suprem al lanţului masonic de unire: „ca să fie una, precum Noi una suntem”. Prin el, fraternitatea se ridică la nivelul unirii cu Dumnezeu.

Şi s-ar putea ca exact în această clipă cineva să-şi dea seama unde ne duce, de fapt, atare simbolism: lanţul de unire este, în realitate, lumina. Lumina leagă totul în cosmosul nostru şi leagă cosmosul nostru de Dumnezeu. Astfel privind lucrurile, ceea ce începuse ca o frânghie legată de gât se sfârşeşte în gloria luminii.

Radu Comănescu