Moartea Margaretei de Fier

Pe data de 8 aprilie a pierit, la hotelul Ritz din Londra, baroneasa Margaret Hilda Thatcher, una din femeile ce au modelat destinul Europei şi al lumii în secolul XX.

Margaret Hilda s-a născut în Grantham, Lincolnshire, Anglia, în data de 13 octombrie 1925, în familia lui Alfred Roberts, un băcan local. A studiat chimia la Oxford (s-a specializat în cristalografie cu raze X). Apoi, din 1948, se simte atrasă de doctrina economică a partidului conservator şi începe să frecventeze întrunirile membrilor şi simpatizanţilor săi. La o astfel de întrunire, în anul 1951, îl cunoaşte pe Denis Thatcher, un om de afaceri bogat şi recent divorţat, cu care se va căsători în acelaşi an. Denis devine sponsorul Margaretei, atât în campaniile electorale, cât şi în continuarea studiilor superioare, căci Margaret se specializează în 1953 în Drept economic, mai precis, în legislaţia taxaţiei.

În acelaşi an 1953 va naşte doi gemeni, Carol şi Mark Thatcher, care sunt singurii ei copii.

Marea carieră politică a Margaretei începe în anul 1959, când câştigă alegerile parlamentare. În timpul primului mandat se manifestă ca o conservatoare autentică în tărâm economic, foarte anticomunistă, în acelaşi timp pro-izraeliană. Avea vederi extrem de liberale asupra căsătoriilor homosexuale, dar ultratradiţionaliste în ceea ce priveşte divorţul.

În anul 1970, Conservatorii câştigă alegerile generale, iar Margaret Thatcher e numită Secretar de Stat la Educaţie şi Ştiinţă. În această postură, încearcă să întrerupă programul „cornul şi laptele” din şcolile britanice, generând un val de proteste şi învăţând o lecţie interesantă: că poţi obţine un maximum de ură ca politician, cu un minim de beneficii. A fost momentul când era pe cale să-şi abandoneze cariera.

În 1974, conservatorii pierd puterea; dar evenimentul e benefic pentru destinul Margaretei, care preia conducerea partidului pe data de 11 februarie 1975 (fostul lider, Edward Heath, nu a iertat-o niciodată, acuzând-o de ingratitudine). Astfel, ea devine liderul oficial al Opoziţiei. Imediat începe un lung proces de fasonare stilistică, inclusiv cursuri de dicţie, care îi schimbă imaginea şi impactul la public. În anul 1976, după un hotărât discurs antisovietic, Krasnaia Zvezda o porecleşte „Doamna de fier”, poreclă pe care o va adopta cu mândrie. 

În 1979, după o serie de erori politice incredibile ale laburiştilor şi o pleiadă de greve, conservatorii câştigă alegerile generale, iar Margaret Thatcher devine Prim-ministru, prima femeie aleasă în această înaltă poziţie şi – cum se va dovedi – cel mai longeviv Prim-ministru al Marii Britanii din secolul XX. Este interesant că, pentru discursul inaugural, ea a ales să parafrazeze o celebră rugăciune atribuită Sf. Francisc, rostind următoarele: Where there is discord, may we bring harmony. Where there is error, may we bring truth. Where there is doubt, may we bring faith. And where there is despair, may we bring hope.

În anii anteriori, se familiarizase cu doctrinele Institutului de Afaceri Economice, un think tank conservator ce propovăduia mai puţină intervenţie a guvernului în economie, taxe mai mici şi libertate mai mare pentru mediul de afaceri şi pentru consumatori. În primii ani de guvernare, urmând această linie, a micşorat taxele pe venit, dar a mărit taxele indirecte; şi a limitat drastic alocările pentru învăţământ şi protecţie socială. Politica ei a lovit în egală măsură în muncitori şi în studenţi. În ce priveşte muncitorii, Margaret Thatcher a purtat un război strategic cu sindicatele, pe care l-a câştigat zdrobind puternicul sindicat al minerilor. În ce priveşte studenţii, aceştia nu au iertat-o nici după moarte. La cererea lor, Universitatea Oxford i-a refuzat acordarea unui doctorat onorific.

În anul 1980, popularitatea Margaretei căzuse la 23%, cea mai coborâtă din istoria vreunui Prim-ministru britanic. Dar două evenimente îi schimbă destinul. Începând cu 1982, uriaşele venituri provenind din exploatările petroliere din Marea Nordului stabilizează economia Marii Britanii, iar războiul cu Argentina pentru insulele Faulkland reaprinde patriotismul britanic şi încrederea în Primul-ministru creşte spectaculos. Margaret Thatcher câştigă alegerile din 1983, apoi şi pe acelea din 1987 (pe care le-a devansat tocmai ca să le câştige mai uşor!).

În anul 1990, pe fondul unor puternice greve în interior şi a unor neînţelegeri privind politicile europene, Margaret Thatcher pierde şefia partidului conservator şi e obligată să demisioneze din funcţia de Prim-ministru. A părăsit în lacrimi reşedinţa din Downing Street şi s-a considerat trădată (deh, istoria are tendinţa să se repete…).

Pe plan extern, apariţia Margaretei Thatcher, o anticomunistă reală, la conducerea Marii Britanii în anul 1979 a contribuit din plin la căderea comunismului est-european. Aceasta este, probabil, moştenirea ei pozitivă majoră. În rest, faptul că a încurajat atacarea Iraqului şi s-a opus reunificării Germaniei nu constituie, deocamdată, motive de preţuire. Deasemeni, cel puţin pentru zona aceasta balcanică, iniţiativa dezmembrării Iugoslaviei, la care a luat parte fără ezitare, poate naşte mai multe întrebări decât răspunsuri.

Totuşi, calitatea unui politician se măsoară, mai întâi, prin efectul acţiunilor sale asupra poporului său. În acest domeniu, este clar că Margaret Thatcher a redat demnitatea şi credibilitatea Marii Britanii; iar britanicilor, le-a redat bunăstarea. Nu a mai putut restaura ţării ei statutul de superputere, dar l-a consolidat pe acela de mare putere. Şi-a făcut din plin datoria.

În anul 2002, Margaret Thatcher şi-a publicat lucrarea Statecraft: Strategies for a Changing World, pe care i-a dedicat-o lui Ronald Reagan. Este o lucrare violent eurosceptică şi pro-americană. Actualele luări de poziţie ale conservatorilor englezi, ce vehiculează ideea ieşirii din Uniunea Europeană, par desprinse din paginile Margaretei.

În anul 2005 a ajuns public faptul că Margaret Thatcher suferă de demenţă (probabil o formă de Alzheimer). În anul 2007 i s-a ridicat o statuie de bronz în clădirea Parlamentului, fiind întâiul fost Prim-ministru britanic onorat astfel încă în timpul vieţii. În anul 2009, onoarea s-a amplificat, prin dezvelirea oficială a unui portret în clădirea guvernului. În anul 2011, Margaret Thatcher a fost proclamată cel mai competent Prim-ministru britanic din ultimii 30 de ani. În acelaşi an s-a lansat un celebru film hollywoodian, The Iron Lady, dedicat vieţii ei.

Margaret Thatcher a fost înnobilată în anul 1992 (cu rangul de baroneasă), primind un loc pe viaţă în Camera Lorzilor. În 1995 a primit Ordinul Jartierei (cel mai înaltă distincţie cavalerească britanică). SUA i-au acordat The Presidential Medal of Freedom, cea mai înaltă distincţie civilă.

Acum, iată, rămâne de văzut ce îi va acorda Dumnezeu.