Vreau să vă prezint astăzi o istorie plină de tâlcuri: relaţia dintre Francmasonerie şi Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, mai cunoscută drept Biserica Mormonă. Acesta este un caz tipic şi major de conflict între organizaţii concurente, cu final fericit, deocamdată.

Joseph Smith Jr.

Revelaţia pe care Joseph Smith Jr., profetul fondator al mormonilor, pretinde că a primit-o scrisă pe aşa-numitele „tăbliţe de aur” datează din perioada furiei antimasonice care a bântuit Statele Unite după afacerea Morgan (vezi, pentru detalii, Radu Comănescu, Ion Basgan – Enciclopedia Francmasoneriei Universale, vol. I, Ed. Academiei Oamenilor de ştiinţă, Bucureşti, 2011, ediţia a II-a, articolele Afacerea Morgan şi Antimasoneria, punctul b). Era o vreme când batjocorirea publică a Fraternităţii şi a ritualurilor ei, inclusiv prin satirizări puse în scenă prin bâlciuri, se practica pe scară largă. În 1829 apăruse ampla lucrare de tip exposure a lui David Bernard , intitulată Light on Masonry, unde erau făcute publice ritualurile din 45 de grade masonice. Mai mult încă, Hyrum Smith, fratele mai mare al lui Joseph Jr. şi mâna lui dreaptă în Biserica Mormonă, fusese francmason încă înainte de declanşarea mişcării Sfinţilor din Zilele din Urmă. Aşa se explică lunga serie de similarităţi dintre ritualul mormon şi ritualul masonic pe care o vor observa Fraţii din Illinois şi Utah şi o va contabiliza Sam Henry Goodwin în lucrarea lui din 1924, Mormonism and Masonry (în Little Masonic Library, vol. 2, Southern Publishers Inc., Kingsport, Tennessee, 1946). E vorba despre preluări de simboluri tipice, precum echerul şi compasul, despre preluări de semne, atingeri şi jurăminte ritualice (deşi cu unele adaptări, se recunosc imediat semnele, atingerile şi jurămintele Masoneriei albastre), chiar despre apariţia în ceremonii a şorţurilor masonice.

Un fragment din ritualul „trecerii prin văl” e edificator pentru înregistrarea similarităţii (aici, cu tehnici ale gradului 3): Elohim: What is this? Neophyte: The second grip of the Melchizedek priesthood, patriarchal grip, or sure sign of the nail. Elohim: Has it a name? N: It has. Elohim: Will you give it to me? N: I cannot, for I have not yet received it; for this purpose I have come to converse with the Lord behind the veil. Elohim: You shall receive it upon the five points of fellowship through the veil. These are foot to foot, knee to knee, breast to breast, hand to back, and mouth to ear. ( Elohim: Ce este asta? Neofit: Cea de-a doua atingere a preoţiei lui Melchisedec, atingerea patriarhală, sau semnul sigur al cuiului. Elohim: Are un nume? N: Are. Elohim: Poţi să mi-l spui? N: Nu pot, căci nu l-am primit încă; de aceea am venit să vorbesc cu Domnul Cel din spatele vălului. Elohim: Îl vei primi împreună cu cele cinci puncte ale tovărăşiei/companionajului prin văl. Acestea sunt picior la picior, genunchi la genunchi, piept la piept, mâna la spate şi gura la ureche). Pentru cititorii noştri mai puţin edificaţi, cele cinci puncte ale tovărăşiei reprezintă denumirea veche pentru cele cinci puncte perfecte ale Maeştrilor, ceea ce demonstrează nu numai că autorii ritualurilor mormone cunoşteau Masoneria, ci că o studiaseră în amănunt.

Către aceeaşi concluzie ne împinge şi un episod invocat în literatura mormonă: se pretinde că un înger al Domnului i-ar fi descoperit lui Joseph Smith cuvintele-cheie ale mai multor grade masonice, care, astfel, ar fi lucrat la un nivel mult mai înalt decât Fraţii din Illinois şi care le-ar fi arătat acelora cât de ignoranţi sunt în privinţa marilor adevăruri şi beneficii ale Masoneriei. Drept urmare, Marea Lojă din Illinois s-ar fi răzbunat, anulând patenta lojilor mormone (vezi S. H. Goodwin, op.cit.). Cum zice Goodwin, o explicaţie mult mai naturală a cunoştinţelor lui Joseph Smith Jr. stă în atenta studiere şi folosire a ritualurilor masonice, pe care le putea afla din oricare din sursele descrise anterior, dar mai ales (adăugăm noi) din Light on Masonry.

Templul mormon din Nauvoo

Relaţia intensă şi tensionată dintre mormonism şi Francmasonerie începe în anul 1842 în statul Illinois. Biserica Sfinţilor din Zilele din Urmă venea după unul din numeroasele conflicte cu lumea înconjurătoare care-i caracterizează începuturile: o veritabilă bătălie pe care-o pierduse în anul 1838 în Missouri. În urma acestei confruntări armate, Joseph şi Hyrum Smith fuseseră arestaţi şi închişi, ironic, într-o localitate numită Liberty. În anul 1839 ei scapă şi, împreună cu mai mulţi discipoli, emigrează în micul cătun numit Commerce din Illinois. Venirea lor schimbă radical viaţa micii localităţi, transformând-o într-o aşezare înfloritoare. În 1840, pentru a le face pe plac, dirigintele Poştii schimbă numele aşezării în Nauvoo (un cuvânt ebraic, însemnând „a fi minunat”). În 1842, Nauvoo evoluase deja de la câteva zeci de locuitori, la un orăşel cu aproape 10000 de cetăţeni. În 1841, un grup de mormoni masoni, printre care Hyrum Smith, Brigham Young (vezi numele), Heber C. Kimball şi John C. Bennett adresează o cerere Lojii Bodley nr.1 din Quincy, Illinois, rugând-o să-i ajute pentru a instala o nouă lojă în Nauvoo. Loja Bodley nu numai că refuză cererea (declarând că nu recunoaşte nici un petent drept mason), dar va deveni un inamic perseverent şi hotărât al viitoarelor loji mormone. Mormonii depăşesc rapid inconvenientul şi se adresează direct Marii Loji. În octombrie 1841, Marele Maestru Abraham Jonas acordă dispensă pentru constituirea unei loji în Nauvoo, lojă pe care o va instala (vezi termenul) pe data de 15 martie 1842. Este oarecum straniu cum Marele Maestru a acordat legitimitate unei comunităţi conduse de doi evadaţi din închisorile din Missouri, dar Goodwin (op.cit.) explică gestul prin faptul că Marea Lojă din Illinois (vezi denumirea) avea pe atunci doar o sută de membri şi dorea să crească, iar Abraham Jonas urma să candideze în iunie 1842 la un post de deputat în parlamentul statal (post pe care îl va obţine cu voturile mormonilor). Pe de altă parte, mormonii înregistrează succese remarcabile şi în lumea profană, mai ales prin influenţa medicului John Cook Bennett, şeful intendenţei militare din Illinois. Acesta, care va deveni curând primar al orăşelului Nauvoo, obţine de la parlamentul statal o patentă excepţională pentru Nauvoo, garantându-i, practic, autonomia. Autorităţile din Nauvoo aveau dreptul de a-şi organiza propriile forţe armate, aveau dreptul de a organiza o universitate, de a emite decrete de habeas corpus (putând, astfel, să refuze extrădarea cetăţenilor) şi de a emite orice legi cu condiţia să nu contravină Constituţiei SUA şi Constituţiei statului Illinois.

În asemenea circumstanţe, mormonii vor evolua spectaculos, atât masonic, cât şi profan. Joseph Smith însuşi e iniţiat odată cu instalarea Lojii Nauvoo, pe 15 martie 1842. Din martie până în octombrie 1842, această lojă a iniţiat 285 profani şi a produs 256 Maeştri. Diverse comisii de inspectori vizitaseră loja, acuzată de numeroase abateri, dar în noiembrie 1842 noul Mare Maestru, Helm, îi permite să-şi continue activitatea. Mormonii au continuat cu aceeaşi frenezie, astfel că, 11 luni mai târziu, existau cinci loji mormone, dintre care trei în Nauvoo (Nauvoo, Nye şi Helm). Iar Loja Nauvoo devenise atât de mare, încât i se recomanda ruperea în cel puţin alte patru loji (vezi Goodwin, op.cit.). O nouă comisie de inspecţie constată, însă, abateri foarte grave: refuzul de a prezenta procesele-verbale şi documentele financiare, iniţieri şi sporuri de salariu iregulare şi recomandă anularea patentelor şi dispenselor tuturor lojilor mormone. Adunarea Marii Loji aprobă aceste recomandări.

Între timp, în profan, mormonii treceau, ca de obicei, prin agitaţii. Constituiseră cea mai mare forţă armată din stat şi preluaseră controlul total asupra localităţii Nauvoo, însă în anul 1842 Bennett se ceartă cu Joseph Smith, iar profetul îl alungă din Biserică şi din oraş. John C. Bennett va deveni unul din marii inamici ai mormonilor din Illinois, iar unii autori îl consideră principalul „vinovat” pentru eşecul şi alungarea Sfinţilor din Zilele din Urmă de pe acele meleaguri. Nu mă pot opri de a observa că atât reacţiile dure ale Marii Loji, cât şi ale guvernatorului statului se petrec după alungarea lui Bennett. În mai 1842, o încercare de asasinare a guvernatorului din Missouri e pusă pe seama acoliţilor lui Joseph Smith, iar Bennett fuge din Nauvoo, susţinând că aceiaşi acoliţi ar fi încercat să-l ucidă. Profetul se ascunde, ziarele încep să publice relatări despre practici bizare ale Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, în primul rând despre poligamie, iar opinia publică devine ostilă. În iunie 1843, Thomas Ford, guvernatorul statului Illinois, emite un decret de extrădare a lui Smith, dar primăria din Nauvoo (Smith era chiar primarul) se prevalează de dreptul de habeas corpus şi refuză predarea profetului. Pe când conflictul se acutiza, Joseph Smith Jr. începe să-şi dezvăluie veritabilul chip. În decembrie 1843 el cere Congresului SUA declararea localităţii Nauvoo drept teritoriu independent, apoi îşi transformă Biserica în partid politic şi-şi anunţă candidatura la preşedinţia SUA. În martie 1844 înfiinţează un soi de guvern din umbră, intitulat Consiliul Celor 50, cu scopul de a pune în operă theodemocraţia şi de a-l proclama drept rege al lumii (sper că această din urmă expresie era mai degrabă simbolică decât politică!).

Începând cu aprilie 1844 au loc o serie de evenimente, deopotrivă masonice şi profane, care vor duce la asasinarea lui Joseph şi Hyrum Smith şi la vehemente acuzaţii ale mormonilor privind implicarea Masoneriei în acel asasinat. Pe data de 5 aprilie 1844, sfidând toate deciziile Marii Loji din Illinois, profetul ordonă consacrarea Templului Masonic din Nauvoo, eveniment la care au participat aproape 550 de masoni. Unul singur nu era mormon şi provenea de la o lojă din Belleville, care l-a şi sancţionat. 13 zile mai târziu, mormonii îi excomunică pe trei colaboratori apropiaţi ai lui Joseph Smith: William şi Wilson Law, Robert D. Foster, care protestau împotriva cultului personalităţii şi împotriva unor practici, printre care poligamia (se zice că J. Smith intenţiona să se căsătorească şi cu soţiile lor!). Aceştia, împreună cu alţi dizidenţi, publică în iunie 1844 gazeta Nauvoo Expositor, unde demascau câteva din actele ascunse ale profetului. Într-un acces îngrozitor de furie, Joseph Smith pune la cale anihilarea oponenţilor: Consiliul orăşenesc îi declară oficial drept cei mai ticăloşi oameni de pe pământ, se ordonă distrugerea din temelii a tipografiei şi arderea tuturor exemplarelor. Ordinul fu îndeplinit pe data de 10 iunie 1844.

Uciderea lui Joseph Smith

Pe 12 iunie, autorităţile statale emit mandate de arestare pe adresa lui Joseph Smith şi a membrilor Consiliului orăşenesc, sub acuzaţia de instigarea la revoltă. Consiliul răspunde imediat prin decrete de habeas corpus, care îi permiteau să se judece singur. Rând pe rând, Joseph Smith şi ceilalţi membri sunt declaraţi nevinovaţi chiar de ei înşişi (!), iar proprietarii gazetei Nauvoo Expositor sunt amendaţi cu sume uriaşe. Atare gesturi au darul să inflameze populaţia din Illinois. Au loc adunări publice în tot ţinutul. Smith mobilizează Legiunea din Nauvoo (forţa sa armată), dar guvernatorul Thomas Ford îi ameninţă pe mormoni cu ample represalii. În noaptea de 22 iunie 1844, Joseph şi Hyrum Smith, împreună cu câţiva acoliţi, trec râul Mississippi şi se ascund, dar în noaptea următoare se predau, mai ales la presiunea credincioşilor, care-i acuzau de laşitate. Pe 25 iunie Joseph şi Hyrum sunt arestaţi şi trimişi la închisoarea din Carthage. Acolo, cu ştirea guvernatorului, au fost lăsaţi pe mâna miliţiei locale, Carthage Greys (grii din Carthage), un corp armat foarte ostil mormonilor. În după-amiaza zilei de 27 iunie, Joseph şi Hyrum Smith sunt împuşcaţi în închisoare de o mulţime furioasă (evenimentul poate fi pus în legătură cu faptul că în aceeaşi dimineaţă ei ordonaseră Legiunii din Nauvoo să atace închisoarea şi să-i elibereze).

Pe data de 7 octombrie 1844, Marea Lojă din Illinois interzicea orice relaţii cu lojile mormone, ai căror membri erau declaraţi „clandestini”. În anul 1846, Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă fu izgonită din Illinois, iar Brigham Young, noul ei lider, îi conducea pe credincioşi într-un alt exod ce se va încheia în 1847, odată cu sosirea în teritoriul Utah.

Istoria relaţiilor tensionate dintre mormoni şi Francmasonerie nu se încheie însă aici. În anul 1872 se întemeiază Marea Lojă din Utah, formată din lojile Mt. Moriah, Wasatch şi Argenta. Toate trei erau patentate de entităţi din state diferite, dar Mt. Moriah refuzase patenta Marii Loji din Nevada, deoarece aceea cerea respectarea interdicţiei impuse de Marea Lojă din Illinois: mormonii trebuiau declaraţi clandestini. În ciuda atitudinii iniţiale a Lojii Mt. Moriah, problema mormonă agită foarte repede Marea Lojă din Utah, căci una din lojile ei radiază un Frate pentru afiliere la Sfinţii din Zilele din Urmă (vezi în Coil, Masonic Encyclopedia, Macoy Publishing & Masonic Supply Co., Richmond, Virginia, 1996, articolul despre Utah). Deja în 1882 Marea Lojă din Utah îşi asumase interdicţia pronunţată de Fraţii din Illinois, iar orice profan trebuia să precizeze acolo, în chestionarul de admitere, la ce organizaţii religioase a fost ori este afiliat. Goodwin (op.cit.) antologhează şi susţine argumentele pentru care masonii din Utah i-au respins pe mormoni: 1. Credincioşii mormoni nu sunt oameni liberi, deoarece preoţii lor au dreptul să le poruncească, iar ei trebuie să se supună. Preşedintele Bisericii este considerat „the very mouthpiece of God”; „His vicegerent on earth”, and the sole channel through which He communicates His will and purposes concerning all that pertains to His kingdom on earth. („adevărata gură prin care grăieşte Dumnezeu”, „înlocuitorul Său pe pământ” şi singurul canal prin care El Îşi comunică voinţa şi scopurile privitoare la tot ce se leagă de împărăţia Sa pe pământ). 2. Chestiunea încălcării legilor statului: deşi Joseph şi Hyrum Smith, Brigham Young, John Taylor şi alţi mari lideri mormoni au fost condamnaţi pentru încălcări ale legilor (primii doi pentru revoltă armată, ceilalţi mai ales pentru poligamie), Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă îi consideră eroi, ale căror exemple sunt modele de educaţie. 3. Din cele patru cărţi sfinte ale mormonilor, două condamnă Masoneria ca fiind creaţia „celui rău”. 4. Deşi printre cele patru cărţi sfinte ale mormonilor se află şi Biblia, profetul a răstălmăcit-o, proclamând politeismul. 5. Mormonii au o ideologie care îndeamnă la separarea de restul societăţii, considerându-se fie mai buni decât restul oamenilor, fie, pur şi simplu, diferiţi.

Cercetând aceste argumente, observăm că al doilea s-a rezolvat în timp, în sensul că astăzi mormonii nu mai încalcă nicio lege; al treilea se referă la situaţii comune multor alte Biserici, fără a le împiedica membrii să devină masoni, dacă doresc (catolicii, de pildă, sunt primiţi oricând, deşi Biserica romano-catolică a condamnat aspru şi repetat Francmasoneria); iar ultimele două nu pot fi criterii de admitere în zilele noastre. Rămâne valabil doar primul argument, cel privind starea de om liber a mormonului. Situaţia lui este identică monahului din Bisericile care practică monahismul: îşi taie voia personală pentru a obţine o altfel de libertate, cea dată de mântuire. Aşadar, chiar nu ştiu în ce măsură un astfel de om ar putea deveni un bun mason, ori la ce i-ar folosi calea masonică, căci în Masonerie oamenii sunt învăţaţi să-şi utilizeze autoritatea pentru a respecta liberul arbitru, nu pentru a-l tăia.

Templul mormon din Salt Lake City, Utah

Totuşi, realitatea mă obligă să constat că mormonii nu au încetat de a încerca să pătrundă în rândurile Francmasoneriei. Pe măsură ce comunitatea lor evolua, integrându-se tot mai bine în societatea nord-americană, obţinând remarcabile reuşite sociale, morale, economice, urbanistice, Marile Loji din Statele Unite îşi deschid, rând pe rând, porţile pentru Sfinţii din Zilele din Urmă, astfel că, la un moment dat, unica Mare Lojă care menţinea încă vechea „excomunicare” din Illinois era cea din Utah. Se fac paşi către reconciliere, iar în anul 1972, Mervin B. Hogan, Mare Capelan al Marii Loji din Utah, primeşte acces la arhivele mormonilor din Salt Lake City (vezi Coil, op.cit.). El redactează o lucrare ce continuă studiul lui Goodwin, nuanţându-i mult perspectiva. În anul 1984, Marea Lojă din Utah renunţă la interdicţia impusă membrilor Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, încheind astfel în mod fericit ampla controversă mormonă.

Istoria mormono-masonică este tipică, până la un punct, pentru cazul conflictelor declanşate de activitatea organizaţiilor concurente (vezi Radu Comănescu, Ion Basgan – Op. cit., articolul Antimasoneria, punctul f), căci Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a funcţionat o bună perioadă ca entitate concurentă cu entităţile masonice, piratându-le ritualul şi încercând să le preia sub control jurisdicţiile. Ceea ce nu este tipic aici e finalul fericit. El se datorează atât schimbării la faţă a mormonilor (transformaţi în buni cetăţeni), cât şi conştientizării faptului că Francmasoneria nu poate deveni vreodată Biserică, deoarece nu se ocupă de problema mântuirii, şi, prin urmare, nu poate intra în competiţie reală cu nici un fel de Biserică, niciodată, niciunde.

Radu Comănescu