În mod uimitor, descendenţa engleză din breasla constructorilor de biserici e contestată azi de autorii aşa-zisei teorii a imprumutului.

David Stevenson: The Origins of Freemasonry: Scotland’s Century, 1590-1710, Cambridge University Press, 1988, susţine că Masoneria, deşi a apărut în Anglia, s-a dezvoltat în caracterul ei actual, în Scoţia, unde au apărut primele elemente tipice pentru perioada speculativă: ritualuri secrete interesante, centrate asupra Mason Word. O primă dovadă puternică a erei speculative scoţiene ar fi Statutele Schaw din 28 decembrie 1599, elaborate de William Schaw, General Warden of the Masons of Scotland, unde se prevedea că fiecare lojă va trebui să-şi examineze anual membrii în privinţa the art of memory and science thereof. Aceasta ar fi celebra Ars Memorativa, un ansamblu de tehnici mnemotehnice cu vechi rădăcini în ştiinţa sacră şi în hermetism. Evul Mediu cunoaşte dezvoltări spectaculoase ale acestei „arte”, care se zice că ar fi fost desăvârşită de pitagoricieni: Perhaps following the example of Metrodorus of Scepsis, vaguely described in Quintilian's Institutio oratoria, Giordano Bruno, a defrocked Dominican, used a variation of the art in which the trained memory was based in some fashion upon the zodiac. Apparently, his elaborate method was also based in part on the combinatoric concentric circles of Ramon Llull, in part upon schematic diagrams in keeping with medieval Ars Notoria traditions, in part upon groups of words and images associated with late antique Hermeticism, and in part upon the classical architectural mnemonic. According to one influential interpretation, his memory system was intended to fill the mind of the practitioner with images representing all knowledge of the world, and was to be used, in a magical sense, as an avenue to reach the intelligible world beyond appearances, and thus enable one to powerfully influence events in the real world. (Poate urmând exemplul lui Metrodorus din Schepsis, descris vag de Quintilian în Institutio oratoria, Giordano Bruno, un călugăr dominican răspopit, a folosit o variantă a artei în care memoria antrenată se baza într-o oarecare măsură pe zodiac. După câte se pare, metoda sa minuţioasă se baza în parte pe cercurile concentrice combinatorii ale lui Raymondus Llulus, în parte pe diagramele schematice provenite din tradiţiile medievalei Ars Notoria, în parte pe grupurile de cuvinte şi imagini asociate cu hermetismul antic târziu şi în parte pe mnemonica arhitecturală clasică. Conform unei interpretări de luat în seamă, sistemul său de memorie intenţiona să umple mintea practicantului cu imagini reprezentând întreaga cunoaştere a lumii şi urma să fie folosit, în sens magic, ca o cale de a atinge lumea inteligibilă dincolo de aparenţe, astfel permiţând influenţarea puternică a evenimentelor din lumea reală. Citatul e din Wikipedia). Aceasta ar fi proba că Masoneria, în Scoţia, căpătase vocaţia esenţială a erei speculative: trecerea de la lucrarea fizică la lucrarea metafizică, bazată pe ştiinţa ocultă.

Statutele din 1599 fuseseră redactate de Schaw ca răspuns la o cerere din partea Lojii Kilwinning, care solicita privilegii date de rege. Anterior, în 1598, tot la 28 decembrie, Schaw redactase un alt document, numit First Schaw Statutes, asemănător Constituţiilor Gotice, dar mai coercitiv, despre care David Stevenson susţine că stabileşte a coherent lodge system for all Scotland.

În ceea ce priveşte Anglia, David Stevenson susţine că ivirea acolo a primei loji formate integral din non-operativi arată că Masoneria engleză ar fi o creaţie artificială, nu ceva ce a crescut din credinţele şi instituţiile francmasonilor operativi (working freemasons). El susţine că, în sec. al XVIII-lea, grupuri de influenţă au decis să împrumute elemente exterioare ale breslei masonilor pentru a-şi masca propria formă de societate secretă. Această societate secretă vopsită în culori masonice şi mascată cu obiecte masonice ar fi avut alte scopuri şi altă mentalitate faţă de breasla constructorilor de biserici, fiind, aşadar, ceva cu totul aparte, o noutate pe piaţa societăţilor secrete.

Teoria e atractivă ca exerciţiu intelectual şi provine dintr-o observaţie reală: Masoneria speculativă inaugurată în 1717 are diferenţe importante faţă de Masoneria operativă a Constituţiilor Gotice. Însă ea nu poate explica atitudinea şi convingerile masonilor din sec. al XVIII-lea, despre care vorbeşte: aceia erau siguri că organizaţia lor vine din descendenţa breslei constructorilor de biserici. Au afirmat-o mereu, începând cu Constituţiile lui Anderson din 1723. Marea bătălie a Anticilor cu Modernii, care a educat Masoneria engleză şi a durat aproape un secol, din 1725 până în 1813, s-a dus şi s-a câştigat tocmai în numele reîntoarcerii la tradiţia statuată prin practica breslei constructorilor de biserici (chiar dacă nimeni n-a putut explica precis ce însemna respectiva „tradiţie”). Actualmente, Francmasoneria îşi exprimă conformitatea cu tradiţia prin aşa-zisele landmark-uri.

Termenul landmark, celebru în Fraternitate, desemnează o piatră de hotar aşezată pe pământ care delimita în Anglia proprietăţile agricole. Cuvântul este intraductibil, datorită conotaţiilor pe care le-a dobândit în limba engleză. El se asociază deopotrivă cu moştenirea, cu tradiţia, cu proprietatea inviolabilă şi cu esenţa (cu ceea ce face ca o structură să fie aşa şi nu altfel). A apărut târziu în literatura masonică, fiind utilizat abia de Anderson în 1723, în art. 39 din Regulamentul General cuprins în Constituţiile pe care le redactase. Ulterior, au început să se alcătuiască liste cu landmark-uri, cea mai cunoscută fiind elaborată de Albert G. Mackey în 1858. Toate se refereau la realitatea instituită în 1717 şi conţineau deosebiri semnificative în organizare, ritual şi credinţă religioasă faţă de Constituţiile Gotice. Dacă ne uităm la lista lui Mackey, de pildă, observăm că numai landmark-urile 1, 9, 10, 11, 14, 18, 22 şi 23 sunt şi ale erei operative, la care se pot adăuga 19 şi 20, cu observaţia importantă că nu se mai limitează doar la credinţa creştină în Sf. Treime, credinţa unică a Constituţiilor Gotice. Aşadar, landmark-urile sunt axiome ale erei speculative, dar tocmai în ele găsim dovada descendenţei şi modul cum această descendenţă a evoluat spre propria-i viaţă.