Experienta europeana pentru unitate in diversitateCând vorbesc despre unitate și diversitate, trebuie să înțeleg conceptele. La prima vedere, unitatea înseamnă domnia asemănărilor, în timp ce diversitatea înseamnă domnia diferențelor. Dar relația dintre ele, o dialectică, este cea care pare mai interesantă. Pentru a înțelege dialectica lor, trebuie să merg acolo unde ea s-a născut, în miezul Creației.Universul prezintă o diversitate stupefiantă, care îți taie răsuflarea. Dar acea diversitate este omogenă, adică este distribuită în mod egal oriunde te uiți. Acest fenomen ciudat, greu de explicat până în ziua de azi, i-a făcut pe astronomi să privească tot mai atent Universul mai multe detalii Istoria reaprinderii luminilor Marii Loji Nationale din Romania la data de 24.01.1993În septembrie 1989, la Paris, Marcel Shapira îi comunică lui Dan Amedeo Lăzărescu faptul că Nicolae Ceaușescu e condamnat și va fi răsturnat până la sfârșitul anului. Lăzărescu e stupefiat și incredul, argumentând: ”Bine, dar el are Securitate, are Armată...”. ”Ai să vezi,” – îi răspunde Shapira – ”din Securitate și din Armată se vor recruta cei care-l vor răsturna pe Ceaușescu”.mai multe detalii Ordinul As(s)asinilorAceastă celebră societate secretă a şiiţilor işmailiteni (musulmani dizidenţi mistici şi gnostici care cred nu numai în Ali, ginerele profetului, ci şi în Işmail, fiul lui Jafar, Stăpânul Timpului, cel de-al şaptelea Imam) fu întemeiată înainte de 1090 de arabo-persanul Hassan-bin-Sabbah, personaj extraordinar al istoriei lumii.mai multe detalii Cateva cuvinte despre Dumnezeu si oameniUna din cele mai tragice întrebări din istoria umanităţii este întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu. Ea dovedeşte, în primul rând, că nu ştim încă despre cine vrem să vorbim când folosim noţiunea de Dumnezeu. Dumnezeul Bibliei ebraice nu poate fi condiţionat de nimic, nici măcar de existenţă. A te întreba dacă există ori nu înseamnă tocmai a-L condiţiona de existenţă, a-L aduce la nivelul creaturii.mai multe detalii Francmasoneria in lumina solstitiului de iarnaRaportarea la solstiţii se leagă în Francmasonerie de prezenţa Sfinţilor Ioan: Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ioan Evanghelistul; mai precis de zilele principale dedicate lor în calendarul creştin al Occidentului medieval. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, o foarte importantă sărbătoare a Bisericii vechi, este celebrată la 24 iunie şi se află în proximitatea solstiţiului de vară; iar Sfântul Ioan Evanghelistul este celebrat pe 27 decembrie, în apropierea solstiţiului de iarnă.mai multe detalii Iisus in literatura rabinica„Rabinica” – explică Josh McDowell – „este studiul comentariilor făcute de rabinii iudei la Scripturile Vechiului Testament”.În sec.al V-lea î.d.Hr., pe vremea lui Ezdra, după refacerea zidurilor Ierusalimului, unii preoţi, cărturari şi învăţători (adică rabini) au început să comenteze diferite pasaje din Scriptură.mai multe detalii Influente masonice in Unirea PrincipatelorÎn anul 2009 Abel Douay şi Gérard Hertault dădeau tiparului, în cartea lor intitulată Napoléon III et la Roumanie. Influence de la franc-maçonnerie , un document găsit în arhivele manuscrise ale României de la Academia română . Documentul, nedatat şi nesemnat, emană de la Ministerul francez al Casei imperiale şi al artelor frumoase şi este adresat diplomatului valah Ioan Bălăceanu. Deşi autorii francezi recomandă prudenţă în legătură cu sursa textului, ei îl pun pe seama contelui Alexandre Walewski, celebrul ministru de Externe al lui Napoleon al III-lea, care a condus Ministerul Casei imperiale şi al artelor frumoase între anii 1860-1863.mai multe detalii Lantul de unireSimbolismul lanţului este puternic şi interesant, mult mai complex decât înţelesul care trimite la sclavie ori înlănţuiri malefice. Istoria umană a favorizat răspândirea laturii negative a simbolismului lanţului, iar eroii libertăţii sunt mai mereu nişte personaje care rup lanţuri. Dar vechea înţelepciune, precum şi operele misticilor ne propun o altă abordare.mai multe detalii Lupta lui Iacov cu IngerulIstoria celor trei patriarhi, 'Avram/ 'Avraham, Yţ'chaq şi Ya'akov/Yis'rael, se găseşte în prima carte a Bibliei, care este şi prima carte a Torei: Bereşit , zisă pe româneşte Geneza ori Facerea. Patriarhii sunt oameni care se află într-o relaţie specială cu Dumnezeu, printr-o alegere şi printr-un legământ. Scopul relaţiei speciale era întemeierea unei colectivităţi aparte, numită popor ales, capabilă să păstreze revelaţia lui Dumnezeu şi capabilă să suporte punerea în operă a scenariului divin de mântuire a lumii.mai multe detalii Masoneria si mentalitatea Est-EuropeanaReconstrucţia Masoneriei în ţările est-europene s-a dovedit un proces complex, încă în desfăşurare, cu diferite grade de reuşită. România este, aici, cea mai frumoasă poveste de succes. Prezintă toate turbulenţele fenomenului, a traversat toate dificultăţile, inclusiv o lungă şi dificilă perioadă de regularizare, dar este un succes evident, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativmai multe detalii Mormonii si MasoneriaVreau să vă prezint astăzi o istorie plină de tâlcuri: relaţia dintre Francmasonerie şi Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, mai cunoscută drept Biserica Mormonă. Acesta este un caz tipic şi major de conflict între organizaţii concurente, cu final fericit, deocamdată.Revelaţia pe care Joseph Smith Jr., profetul fondator al mormonilor, pretinde că a primit-o scrisă pe aşa-numitele „tăbliţe de aur” datează din perioada furiei antimasonice care a bântuit Statele Unite după afacerea Morgan (vezi, pentru detalii, Radu Comănescu, Ion Basgan – Enciclopedia Francmasoneriei Universale, vol. I, Ed. Academiei Oamenilor de ştiinţă, Bucureşti, 2011, ediţia a II-a, articolele Afacerea Morgan şi Antimasoneria, punctul b). mai multe detalii Cateva observatii privind prezenta numerelor in FrancmasonerieÎn cele ce urmează mă voi referi la situaţia din Masoneria albastră, unde putem observa cele mai vechi dovezi ale implicării numerelor în mentalitatea şi în practica masonică.Oricine citeşte ritualurile publicate de Samuel Pritchard în 1730 (primele despre care ştim cu certitudine că au fost practicate de masoni) observă o fascinantă elaborare bazată pe numărul 3, la care îşi aduc contribuţia numerele 4, 5, 7, 2 şi 12 (le-am înşiruit în ordinea consistenţei aportului). mai multe detalii Nicolae Balcescu - Francmason sau nu?Generații după generații, mulți dintre noi, am învățat la orele de istorie că revoluțiile se fac de către masele populare conduse de lideri proveniți din rândul lor. În acest fel, figurile importante ale eclatantelor evenimente istorice îndeplineau un rol ideologic, destinat să rămână bine fixat în conștiința elevilor, adulții și, implicit, bravii cetățeni de mai târziu.mai multe detalii |
LANSARE DE CARTE
De curând, Ed. Conphys ne-a oferit o surpriză: un volum de versuri semnat de dl. Radu Comănescu. Nic Iliescu, așa cum îl știu prietenii, Nicolae Iliescu – pre numele său de copertă- dă hârtiei un nou roman, al cărui nume merită pomenit întocmai cum a fost născocit 30 DE ANI DE LA REAPRINDEREA LUMINILOR MASONERIEI IN ROMANIA
În septembrie 1989, la Paris, Marcel Shapira îi comunică lui Dan Amedeo Lăzărescu faptul că Nicolae Ceaușescu e condamnat și va fi răsturnat până la sfârșitul anului. Lăzărescu e stupefiat și incredul, argumentând: ”Bine, dar el are Securitate, are Armată...”. ”Ai să vezi,” – îi răspunde Shapira – ” EXPERIENTA EUROPEANA A UNITATII IN DIVERSITATE
Când vorbesc despre unitate și diversitate, trebuie să înțeleg conceptele. La prima vedere, unitatea înseamnă domnia asemănărilor
|